Prima pagină » #Azi » ŞTIRILE OREI 09.00 | 23 aprilie 2019

ŞTIRILE OREI 09.00 | 23 aprilie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00.
ŞTIRILE OREI 09.00 | 23 aprilie 2019

Comisia specială pentru revizuirea legilor justiţiei se va reuni azi, de la ora 14.00, pentru a da raport pe cele două proiecte legislative de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, adoptate de Senat. Proiectele urmează să fie trimise la plenul Camerei Deputaţilor de miercuri.

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a scris, pe Facebook, că achitarea definitivă a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost dată de un complet de la instanţa supremă care nu este controlat de Serviciul Român de Informaţii, ea spunând că nu a avut această şansă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat, aseară, pe Călin Popescu Tăriceanu, fiind menţinută decizia din prima instanţă.

Consilierii ALDE din cadrul CGMB au propus, pentru şedinţa de azi, un proiect care prevede acordarea titlului de cetăţean de onoare disidentului anticomunist Iulius Filip. În document se specifică faptul că lui Filip i s-a refuzat liberarea condiţionată de la Aiud.

Medicii au confirmat un nou deces cauzat de gripă, fiind vorba de o femeie de 79 de ani din judeţul Caraş-Severin, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Numărul total al deceselor de la începutul sezonului ajunge astfel la 197.

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un va face o vizită oficială în Rusia, pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, conform informaţiilor publicate de agenţia de presă nord-coreeană. Vizita va avea loc „în curând”, însă nu au fost oferite mai multe detalii în ceea ce priveşte data sau locaţia.