Aproape 3 milioane de copii au început astăzi anul şcolar. Câteva mii dintre ei sunt nevoiţi să meargă la toaletă în curtea şcolii, unde sunt construite latrine. Un loc fruntaş este ocupat de Botoşani, unde 157 de şcoli nu au canalizare. În Teleorman s-au primit peste 3 milioane de lei pentru rezolvarea acestei probleme, însă 43 de şcoli au în continuare toaleta în curte
Peste o oră începe şedinţa Comitetului Executiv al PSD, acolo unde se va discuta despre blocajul din Guvern, după ce preşedintele Iohannis a respins cele trei propuneri de miniştri interimari. Tot astăzi, social democraţii vor discuta despre campania pentru prezidenţiale
Un bărbat cu faţa acoperită a jefuit o maşină a Poştei, în Olt, şi a fugit cu o geantă plină de bani. Poştaşul care era în maşină, un om de 65 de ani, a fost atacat şi a ajuns la spital cu traumatism toracic
Proaspăta campioană de la US Open le-a transmis mulţumiri fanilor din România, la canalul TV al românilor din New York. Bianca Andreescu s-a născut în anul 2.000 în Canada, părinţii ei fiind emigranţi români