Trei cetăţeni români care se aflau pe insula Saint Martin nu mai pot fi contactaţi în urma uraganului Irma, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Ambasada României la Washington are în atenţie cazul.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că Ambasada României în Portugalia are în atenţie situaţia cetăţenilor români cărora li s-a anulat un zbor, aflaţi pe Aeroportul din Lisabona. UPDATE: Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, a declarat pentru Mediafax că la ora 13.00 (ora Portugaliei) pasagerii vor pleca spre România cu o cursă specială, decizie luată în urma unor discuţii purtate între ambasadorul Ioana Bivolaru şi Ministrul Transporturilor portughez.
Trenurile de călători care circulă pe segmentul feroviar Bucureşti – Ploieşti vor avea, joi, întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, din cauza unui deranjament tehnic la sistemul de dirijare a traficului. UPDATE: Sistemul a fost repus în funcţiune pe relaţia Bucureşti-Ploieşti, potrivit CFR Infrastructură, circulaţia urmând să revină la normal treptat, în următoarele ore.
CSM va analiza în 25 octombrie acţiunea disciplinară transmisă de Inspecţia Judiciară, referitoare la procurorii DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, care şi-ar fi exercitat funcţia cu gravă neglijenţă atunci când au făcut ancheta privind ordonanţa 13.
Permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare vor fi livrate la DOMICILIU de Poşta Română
Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 31 milioane de lei, fără TVA, cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti , în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare pentru MAI–DRPCIV.