Preşedintele PMP Eugen Tomac, aflat într-o vizită la Washington, s-a întâlnit cu Kellyanne Conway, consilierul preşedintelui SUA, şi a adresat o invitaţie liderului de la Casa Albă, Donald Trump, de a veni în România. Aceasta i-a răspuns că se va gândi serios la propunerea „care sună bine”.
Cozi lungi în vama Nădlac, unde camioanele aşteaptă, în această dimineaţa, până la cinci ore pentru efectuarea formalităţilor de ieşire din România, din cauza unor probleme tehnice ale poliţiştilor de frontieră din Ungaria.
Pompierii gălăţeni încearcă de aproape 20 de ore să stingă incendiul izbucnit pe terenul Zonei Libere Galaţi. Focul a distrus un depozit de cauciucuri utilizate în industria minieră, iar intervenţia pompierilor a fost îngreunată de fumul foarte gros.
Astăzi se împlinesc 42 de ani de la cutremurul din 1977. Seismul ce avea o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter, a afectat cel mai tare Capitala, peste 1.400 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 7.500 au fost răniţi.
Patru americani şi un pilot kenyan au decedat după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit pe o insulă izolată de pe lacul Turkana din nord-vestul Kenyei, a anunţat poliţia locală, potrivit site-ului Euronews.