Cotaţia oficială afişată vineri, la ora 13.00, de Banca Naţională a României este de 4,6390 lei/euro, după ce euro a depăşit oficial pragul de 4,6 lei miercuri şi apoi a urcat la 4,6267 lei, în şedinţa de joi. Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul Financiar, principalele cauze sunt deficitul comercial şi revoluţia fiscală.
Porţiune de tavan prăbuşită într-o şcoală din Alexandria: TREI copii au fost răniţi – FOTO
O porţiune de tavan a căzut, vineri, la şcoala gimnazială ”Alexandru Popescu” din Alexandria, trei copii fiind răniţi uşor. Aceştia au fost transportaţi la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a clasat dosarul deschis în urma sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) referitor la înregistrările cu Laura Codruţa Kovesi apărute în presă, au precizat reprezentanţii Parchetului pentru MEDIAFAX
Un nor radioactiv s-a răspândit în Europa în septembrie şi octombrie şi ar proveni din Rusia sau Kazakhstan, conform autorităţilor franceze care se ocupă de radioprotecţie şi siguranţă nucleară, informează The Independent.