DECLARAŢIA ZILEI Dan Suciu (BNR): A acuza lipsa de transparenţă a BNR în privinţa rezervei de aur înseamnă ignorarea realităţii
This browser does not support the video element.
„În consecinţă, a acuza lipsa de transparenţă a Băncii Naţionale a României în privinţa acestui subiect înseamnă pur şi simplu ignorarea documentelor oficiale puse în fiecare an la dispoziţia autorităţilor statului şi publicului larg. Ultimul raport anual al BNR se găseşte pe site-ul băncii http://www.bnro.ro/Publicatii-periodice-204.aspx, ca de altfel toate celelalte rapoarte anuale din ultimii 10 ani. Doamna europarlamentar Norica Nicolai nu trebuie decât să le consulte pentru a avea toate răspunsurile la întrebările pe care le-a ridicat public. Aşa cum am mai menţionat cu alte ocazii, tot pe site-ul băncii se găsesc şi alte materiale explicative în privinţa administrării rezervei de aur. BNR face un apel către toţi cei care abordează subiecte legate de rezerva internaţională a României să consulte documentele oficiale al băncii, pentru a avea la dispoziţie informaţii detaliate în legătură cu această temă. Punerea sub semnul întrebării a rezervei de aur sau a rezervei internaţionale a României nu este doar un semn de ignorare a realităţii, de sfidare a logicii economice şi a practicilor prudenţiale internaţionale, ci o formă de răspândire a unor informaţii false”, afirmă Dan Suciu.