Guvernul regiunii autonome Catalonia a anunţat, luni, că 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei faţă de Spania, în cadrul referendumului din 1 octombrie, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi, relatează site-ul publicaţiei El Pais.
Aproximativ 500.000 de studenţi încep, astăzi, cursurile. Cei mai mulţi sunt la studii de licenţă
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), luni, 2 octombrie, aproximativ 500.000 de studenţi încep noul al universitar, dintre aceşti, în jur de 368.000 sunt înscrişi la cursuri de licenţă atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” din Iaşi încep studiile în noul an universitar 1.750 de studenţi, dintre care 450 sunt străini, instituţia de învăţământ menţinându-se în topul celor cu cei mai mulţi studenţi din alte ţări.
Recep Tayyip Erdogan: Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană
Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană, dar nu va abandona în mod unilateral negocierile privind aderarea la Blocul comunitar, a declarat, duminică, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în faţa Parlamentului, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.