Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a transmis o scrisoare comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, prin care anunţă că nu se va prezenta la şedinţa de luni, aceasta fiind a treia oară când Kovesi refuză să participe.
Premierul Tudose, despre Soros: Are interesul ca, destabilizându-l pe Dragnea, să destabilizeze ţara
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei PSD-ALDE, că este „evident” că miliardarul George Soros are interesul ca, destabilizându-l pe Liviu Dragnea, să destabilizeze partidul, coaliţia de guvernare, Executivul de la Bucureşti şi, în final, România.
Fostul director al Spitalului Malaxa Florin Secureanu recunoaşte în instanţă acuzaţiile procurorilor
Fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a recunoscut, luni, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti acuzaţiile procurorilor, precizând că este dispus să acopere prejudiciul, ca semn de bună credinţă.
Sute de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă în timpul celor trei zile ale Festivalului NEVERSEA, organizat la malul marii în weekendul trecut, acestea primind ajutor de la paramedici şi voluntari ISU, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bursele studenţeşti, indiferent de categorie, se acordă pe toată durata anului universitar, respectiv pe 12 luni, implicit şi pe perioada vacanţei de vară, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.
Cum va fi vremea în România în anul 2100? Viitorul ŞOCANT prezintă temperaturi insuportabile pentru umanitate
Verile pe întregul glob sunt deja mai călduroase decât erau în trecut, acest aspect se va accentua până la sfârşitul secolului dacă emisiile de carbon vor continua să crească. Cele mai mari probleme vor fi resimţite în oraşe.