Summit-ul UE de la Sibiu s-a încheiat, aseara, cu două spectacole, unul folcloric si altul pop. Circa 3.000 de oameni au participat în ciuda ploii. Preşedintele Klaus Iohannis a urcat pe scena din Piaţa Mare pentru a se adresa sibienilor, cărora le-a spus că „Europa a venit în România”.
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a decis, în şedinţa de ieri, să transmită către instanţa de contencios o acţiune pentru a fi stabilită calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din CNSAS.
Mii de protestatari de la Iaşi au plecat, aseară, într-un marş pe străzile oraşului, după ce iniţial le-a fost permis să intre în Piaţa Unirii, după plecarea simpatizanţilor PSD. În faţa sediului PSD din Iaşi, oamenii au scandat „PSD, eşti un gunoi, ne tragi ţara înapoi”.
Două trenuri de călători au fost blocate mai mult de o oră în judeţul Gorj, din cauza unei probleme tehnice. Potrivit autorităţilor problema ar fi lipsa de tensiune în firul de contact care asigură alimentarea cu energie electrica a liniei.
Statele Unite au plasat sub sechestru o navă cargo nord-coreeană, susţinând că ţara comunistă încalcă sancţiunile impuse regimului de la Phenian, dar şi rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, a anunţat Departamentul de Justiţie de la Washington, citat de CNN.