Zeci de trenuri, între care două internaţionale spre Budapesta şi unul care venea de la Viena, sunt oprite în gări, în urma unui protest spontan al angajaţilor CFR. Mai multe persoane au cumpărat bilete şi aşteaptă pe peron, în speranţa că greva se va opri şi trenurile vor pleca din staţii.
Olguţa Vasilescu anunţă cu cât va creşte punctul de pensie de la 1 iulie
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, marţi, că punctul de pensie va creşte, din luna iulie, la 1.000 de lei, în ciuda recomandărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar la finalul lunii martie va fi gata şi legea salarizării unitare.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că vaccinul hexavalent pentru bebeluşi va fi disponibil la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, când medicii de familie vor primi dozele.
115 milioane de euro pentru panseluţe, 25 de milioane pentru clădirile cu bulină
EXCLUSIV Cioloş: Nu putem fi stat-membru de prim plan al UE cât timp suntem în afara zonei Euro
România nu poate fi un stat-membru de prim plan al UE câtă vreme rămâne în afara zonei Euro, în compensaţie o Europă „a cercurilor concentrice” fiind văzută de Comisia Europeană într-un fel „foarte inclusiv şi deschis”, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, fostul comisar european Dacian Cioloş.