Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, anunţă că va publica numele celor care au vizitat arhiva SIPA şi numărul de vizite, precizând că documentele serviciului secret reprezintă „o pată pe obrazul justiţiei române”.
Inundaţii într-o localitate din Prahova în urma ploilor torenţiale
Patru gospodării din satul Tătărani, judeţul Prahova, au fost inundate în urma ploilor torenţiale. Localnicii se plâng de faptul că nu au canalizare, şi ori de câte ori plouă, apa nu are unde să se scurgă.
Un poliţist din Sibiu este cercetat după ce a condus maşina instituţiei pe o stradă cu accesul interzis şi s-a izbit de un alt autoturism. Patru persoane au fost rănite în urma impactului.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va fi judecat în continuare sub control judiciar. Curtea de Apel Constanţa a respins luni solicitarea DNA de arestare la domiciliu a prelatului, în dosarul în care este acuzat, alături de alte persoane, de obţinere fără drept de fonduri europene.
Autorităţile din Bulgaria, în colaborare cu cele din România, au descoperit, în urma unui control la un camion, mai mult de 400 de kilograme de heroină, în valoare de peste 32 de milioane de euro. Camionul ar fi urmat să ajungă în România şi avea ca destinaţie finaă Olanda. Drogurile au fost depistate la control la PTF Calafat-Vidin.