ŞTIRILE MEDIAFAX
This browser does not support the video element.
Premierul Sorin Grindeanu a respins, joi seara, asocierea sa cu serviciile secrete, catalogând-o drept o ”conspiraţie existentă probabil doar în mintea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea”, afirmând că nu el a fost ”la partide de tenis şi la şpriţuri cu reprezentanţi ai serviciilor secrete”.
Liviu Dragnea a declarat joi că Palatul Victoria este ocupat de un grup ilegitim care încearcă o forţare a rezultatului alegerilor, iar Sorin Grindeanu este o unealtă. El a spus că transformarea prin care a trecut în ultima vreme premierul îl face să nu mai semene cu cel pe care l-a susţinut şi propus să preia Guvernul. El a confirmat că partidul va depune luni moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu, susţinând că de două-trei luni mai mulţi miniştri se plâng de lipsa de comunicare din Executiv.
Cristian Boureanu află vineri dacă rămâne în arest. Pe Facebook, imagini noi cu fostul deputat
Imagini noi din seara în care Cristian Boureanu a fost implicat în scandalul care l-a dus în spatele gratiilor au apărut pe reţelele de socializare. Fostul deputat apare filmat la poliţie, în timp ce face, cel mai probabil, exerciţii de concentrare. Boureanu află vineri dacă rămâne în arest.
Cifrele furnizate, joi, de Europol arată că numărul suspecţilor de terorism care au fost arestaţi pe teritoriul UE a crescut anul trecut, fiind al treilea an consecutiv în care se înregistrează o astfel de creştere, informează BBC.