Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Urmărește
33 afișări

Guvernul Grindeanu a fost DEMIS. MOŢIUNEA de cenzură a trecut cu 241 de voturi pentru, 10 împotrivă/ Preşedinţie: Luni, consultări cu partidele pentru formarea noului executiv

Prima moţiune de cenzură depusă de un partid împotriva propriului Guvern a trecut de Parlament. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a fost votată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Mircea Drăghici, parlamentar PSD, a declarat imediat după terminarea votului că aceasta a fost votată cu 241 de voturi pentru şi 10 împotrivă.

Preşedinţie: Luni, consultări cu partidele pentru formarea noului executiv

”Preşedintele a fost informat şi a luat act de rezultatul votului din Parlament. Preşedintele va convoca consultări cu partidele parlamentare pentru ziua de luni, în vederea formării unui nou guvern. Vă reamintesc faptul ca preşedintele României participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea de vară a Consiuliului European”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

Cine este viitorul premier al lui Liviu Dragnea. Posibilii viitori miniştri

Florin Georgescu, prim vice-guvernatorului BNR, ar fi numele cel mai vehiculat pentru funcţia de premier a lui Liviu Dragnea, după demiterea Executivului Grindeanu. Şi din miniştrii fostului Guvern, vor rămâne unii pe posturi, potrivit unor surse politice.

 

CURSUL VALUTAR se apropie de pragul psihologic de 4,6 lei/ euro. Un nou record al ultimilor 5 ani

Cotaţia oficială afişată miercuri de Banca Naţională la ora 13.00 - înaintea exprimării votului pe moţiunea de cenzură - este de 4,5987 lei/euro, în uşoară creştere faţă de recordul de marţi (4,5957 lei/euro), înregistrat pe fondul tensiunilor politice create în jurul Cabinetului Grindeanu.

Aeronavă NATO ar fi survolat la mică distanţă de un avion în care se afla ministrul rus al Apărării

Un avion al NATO de tip F-16, ar fi survolat la mică distanţă de o aeronavă în care era transportat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, deasupra Mării Baltice, avionul organizaţiei fiind apoi îndepărtat de un avion de vânătoare al Rusiei, informează Reuters, citând site-ul agenţiei Tass.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici