Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Urmărește
493 afișări

DNA, despre percheziţiile de luni din sediul Guvernului: E un dosar privind infracţiuni comise în iulie 2017 / Vizate, birourile Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul şi SGG

Percheziţiile care au avut loc luni la sediul Guvernului au fost făcute în cadrul unui dosar ce vizează infracţiuni asimilate celor de corupţie, care ar fi fost comise în cursul lunii iulie 2017. Percheziţiile ar fi avut loc în birourile Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul. Mai exact, 11 procurori au participat la percheziţiile legate de un concurs de funcţionar public, susţin surse apropiate anchetei.

Lipsa pasarelei de trecere a căii ferate a dus la un ACCIDENT TRAGIC la Eforie Sud: O persoană a murit, iar alta a fost rănită după ce au fost lovite de tren

Doi vârstnici care mergeau spre Lacul Techirghiol bătrâni au fost loviţi de tren în Eforie Sud, femeia murind pe loc, în timp ce soţul ei a fost dus în stare gravă la spital. Circulaţia feroviară este oprită în Eforie Sud din cauza accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cele 8 vaccinuri obligatorii la înscrierea copiilor în învăţământ. Ce se întâmplă dacă părinţii refuză imunizarea. DOCUMENT

Opt vaccinuri vor fi obligatorii începând cu anul viitor înainte de intrarea în colectivitate, iar în cazul în care schema de imunizare este inexistentă sau parţială, părinţii trebuie să prezinte calendarul de recuperare.

Angajaţii din penitenciare anunţă GREVĂ: Începând cu 1 august, aceştia refuză orele suplimentare/ Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţia Sindicatelor din ANP: Doar luni, au fost înregistrate peste două sute de cereri de pensionare

Federaţia Sindicatelor din ANP anunţă că începând de marţi, 1 august, angajaţii din penitenciare refuză să mai efectueze ore suplimentare şi alte atribuţii în afara celor specifice funcţiilor ocupate. Ulterior, oamenii vor picheta sediile ANM, Ministerului Justiţiei şi Guvernului României.

De astăzi intră în vigoare OUG privind contribuţiile pentru contractele de muncă part-time. Măsura vizează circa 360.000 de persoane, printre care şi femeile de serviciu de la blocuri

De la 1 august intră în vigoare ordonanţa prin care angajatorii sunt obligaţi să plătească contribuţia pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord.

A început procesul pentru tentativa de lovitură de stat din 2016 din Turcia. Aproape 500 de persoane sunt judecate, iar clericul Fethullah Gulen este principalul inculpat

Instanţele din Turcia au început, marţi, procesele pentru 486 de persoane acuzate de implicare în tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici