ŞTIRILE MEDIAFAX
This browser does not support the video element.
Casa Regală: Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată
Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată, are o stare de spirit bună, potrivit unui anunţ făcut de Casa Regală, cu ocazia vizitei principesei Elena în Elveţia.
Grav accident rutier în Germania | MAE a anunţat că în autocar erau 42 de români
42 de români au fost implicaţi în accidentul cu autocar petrecut miercuri în Germania, patru dintre aceştia fiind supuşi unor investigaţii medicale amănunţite, starea lor fiind stabilă, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Transportatorii acuză gratuitatea transportului feroviar acordată studenţilor, susţinând că se aplică discriminatoriu şi că urmăreşte obţinerea de avantaje financiare din bani publici; aceştia cer Ministerului Finanţelor, printr-o scrisoare deschisă, să explice acordarea subvenţiilor.