Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Urmărește
435 afișări

35 de turişti români, blocaţi la Lisabona, după ce Tap Portugal a anulat şi al doilea zbor/ Consulul României în Portugalia, revocat/ Turist: Compania spune că vom decola la ora 17.00. În caz contrar, venim cu Tarom

Cei 35 de turişti care ar fi trebuit să revină duminică noaptea în ţară sunt încă în Portugalia, după ce compania aeriană TAP Portugal a anulat şi al doilea zbor, fără să dea explicaţii, potrivit informaţiilor furnizate de Paralela 45, agenţie prin intermediul căreia românii au plecat în vacanţă.

ALERTĂ ANM | Ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină, prezente luni şi marţi, în zonele montane şi submontane

ANM a emis, luni dimineaţa, o informare meterologică de instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi, pe arii restrânse, grindină, aceasta fiind valabilă în zonele montane şi submontane,apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice.

Trei persoane, printre care şi un poliţist, rănite la frontiera de vest a României, în urma refuzului unui traficant de migranţi de a opri maşina

Un poliţist de frontieră din Moraviţa a fost rănit de maşina unui traficant de migranţi care a refuzat să oprească la semnale. Pentru oprirea traficantului de migranţi, poliţiştii au tras focuri de armă, rănind două persoane de origine afro-asiatică.

Clădirile "cu bulină", o afacere foarte profitabilă pentru investitorii străini. Interesul pentru aceste imobile se vede şi în căutările din Google

Cei mai activi investitori pe piaţa rezidenţială a clădirilor cu risc seismic ridicat, aflată ȋntr-o continuă creştere, sunt investitorii străini, potrivit datelor platformei imobiliare Wizmo.ro şi ale agenţiei Bucharest Imobiliare.

Un român, în echipa lui Donald Trump. Cine este avocatul care ar putea ajunge şeful Oficiului pentru Brevete şi Mărci

Casa Albă a anunţat că Donald Trump, preşedintele SUA, intenţionează să-l nominalizeze pe Andrei Iancu, avocat de origine română, pentru funcţia de director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci, informează presa americană.

Exodul europenilor | Aproximativ un milion de muncitori calificaţi plănuiesc să părăsească Marea Britanie, după Brexit

Aproximativ un milion de cetăţeni ai Uniunii Europene ce muncesc în Marea Britanie, dintre care mulţi deţin înalte calificări, plănuiesc să părăsească statul insular sau au decis deja aceasta, după Brexit, conform unui studiu, citat de The Independent.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici