Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri, în cadrul discursului anual despre starea Uniunii Europene, că România şi Bulgaria trebuie acceptate cât mai rapid în spaţiul de liberă circulaţie Schengen.
VIDEO | Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost eliberat miercuri din închisoare: Nu sunt vinovat
Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost eliberat, miercuri, din Penitenciarul Bistriţa, în condiţiile în care decizia de eliberare condiţionată luată de Judecătoria Bistriţa a rămas definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
DIICOT Ploieşti face, miercuri, 23 de percheziţii într-un dosar în care este vizată o societate producătoare de dulciuri, infracţiunile vizate fiind de evaziune fiscală şi spălare de bani. Percheziţii sunt şi la domiciliul patronului firmei, omul de afaceri Ady Hirsch, potrivit unor surse judiciare.
Aproape 30 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în opt judeţe şi Bucureşti, într-un caz de evaziune cu prejudiciu de peste 5 milioane de euro. De percheziţii este vizat şi regele Cioabă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lucrări pe Autostrada Soarelui: Traficul va fi redirecţionat, miercuri, până la ora 15.00
Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 145 şi 146, în cursul zilei de miercuri se vor executa lucrări de reparaţii la suprafaţa carosabilă pe benzile numărul unu, motiv pentru care traficul va fi redirecţionat, anunţă Centrul Infotrafic, din IGPR.
Un număr de 157 de migranţi din Irak şi Iran, între care 56 de copii, se aflau la bordul navei care plutea, marţi, în derivă pe Marea Neagră. Ambarcaţiunea a fost adusă în Portul Midia, în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 2.00, transmite corespondentul MEDIAFAX.