Moţiunea de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” iniţiată de PNL a fost dezbătută şi supusă votului plenului reunit al celor două Camere, joi, de la ora 11. Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi trei deputaţi independenţi. Opoziţia solicita retragerea încrederii acordată Guvernului Tudose, pentru a opri distrugerea economiei şi scoaterea României din UE, afirmând că demiterea Guvernului trebuie să ducă la abogarea OUG care a generat „haosul fiscal”, potrivit textului moţiunii de cenzură. Liberalii au organizat simultan o manifestaţie în faţa Palatului Parlamentului, un lanţ uman în jurul clădirii. Moţiunea dezbătută joi în Parlament a avut însă puţine şanse să treacă, în condiţiile în care UDMR a anunţat că se abţine, rămânând să fie votată de aleşii PNL, USR şi PMP.