Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Urmărește
364 afișări

Regele Mihai se întoarce pentru totdeauna în România | Scurtă slujbă ortodoxă, oficiată la sosirea pe Aeroportul Otopeni. Corpul neînsufleţit al fostului suveran, transportat la Sinaia/ Clopotele bisericilor au sunat în toată ţara

Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, iar racla Majestăţii Sale a fost purtată către catafalc de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă. Pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnul naţional şi cel regal. Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară au fost trase la ora 11.00, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a sosit pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi la slujbele de înmormântare, anunţă Patriarhia Română.

CRIMA de la metrou. Femeia suspectată că a ucis o tânără de 25 de ani, împingând-o în faţa metroului, a fost reţinută/Ministrul de Interne mulţumeşte cetăţenilor pentru solidaritate

Principalul suspect în cazul crimei de la metrou, o femeie de 36 de ani, a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie dusă în faţa judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă. Anchetatorii încearcă să afle care este motivul crimei.

MAI: Brigada Transporturi, recompensată pentru implicarea în prinderea femeii suspectată de crimă

Echipa Brigăzii Transporturi Publice Bucureşti, implicată în prinderea femeii suspectată că a ucis o tânără, aruncând-o în faţa metroului, va fi recompensată pentru „operativitatea şi profesionalismul dovedit”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Comisia de Regulament a Camerei Deputaţilor: Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat, celelalte se consideră respinse

Comisia de Regulament a Camerei a adoptat, miercuri, cu 4 voturi "pentru" şi 3 voturi "împotrivă", o modificare la Regulament care reglementează strict dezbaterea şi votul amendamentelor în plen, stabilind că dacă unul dintre amendamente a fost acceptat, celelalte se consideră respinse.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici