Video ŞTIRILE OREI 09.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

Urmărește
50 afișări

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, ieri, premierului Viorica Dăncilă o scrisoare în care explică de ce a refuzat numirile. Acesta a precizat că documentaţia care însoţeşte propunerile pentru Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici la Dezvoltare şi Transporturi este incompletă.

Lia Olguţa Vasilescu, respinsă din nou de preşedintele Klaus Iohannis pentru portofoliul de la Dezvoltare, a precizat că existenţa cazierului judiciar în cazul său a fost certificată prin semnătura premierului. Ea a precizat că la 14.00 va merge alături de Mircea Drăghici la notar.

Gripa face încă o victimă. Numărul deceselor a ajuns astfel la 11, după ce un bărbat în vârstă de 60 de ani din judeţul Prahova a fost confirmat cu virusul gripal A, a anunţat ieri, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Realitatea TV şi-a întrerupt emisia ieri între orele 19.00 şi 19.10 ca urmare a sancţiunii decise de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru modul în care a reflectat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018.

Prinţul Philip, în vârstă 97 de ani, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a fost implicat într-un accident rutier produs în apropierea domeniului regal Sandringham, în Norfolk. Acesta a scăpat nevătămat, a anunţat BBC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici