ŞTIRILE OREI 09.00 | 30 mai 2019
This browser does not support the video element.
Furtuna de azi noapte din Capitală nu a fost fără urmări. Două maşini au fost avariate după ce un copac a căzut peste ele pe strada Polonă din Capitală, o casă şi un demisol au fost inundate. Banda a doua a DN1, în zona Otopeni, a fost inundată şi ea inundată în urma furtunii, anunţă reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.
110 şcoli din Bucureşti sunt închise azi, iar mâine vor fi toate, a anunţat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). Şcolile au fost închise cu ocazia sosirii Papei Francis în România. Din totalul celor 110 şcoli din Capitală în care cursurile vor fi suspendate joi, 79 sunt de stat şi 31 private.
Carmen Dan a declarat, aseară, că este nevoită să îl dezamăgească pe Klaus Iohannis, deoarece nu îşi va da demisia din funcţia de ministru „nici imediat, nici imediat”. Aceasta a subliniat că nu o intimidează cererea preşedintelui. Ministrul a spus că renunţă la funcţie doar dacă îi cere partidul.
Primăria Capitalei vrea să implementeze un nou proiect de acordare a voucherelor pentru aparate dentare destinate copiilor cu vârste între 7 şi 16 ani, după cel de anul trecut. Proiectul, al cărui buget este de aproape 2,3 milioane de lei, ar putea fi aprobat în şedinţa CGMB de azi.
Parlamentul Israelului (Knesset) a fost dizolvat, aseară, întrucât Benjamin Netanyahu, liderul partidului Likud şi premier în exerciţiu, nu a reuşit formarea unei coaliţii majoritare, astfel că vor fi organizate alegeri legislative anticipate.