ŞTIRILE OREI 12.00
This browser does not support the video element.
Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat, astăzi, că liberalii vor depune la începutul sesiunii parlamentare moţiuni simple împotriva miniştrilor Justiţiei, Finanţelor şi Apărării, Tudorel Toader, Eugen Teodorovici, respectiv Gabriel Leş.
Şoferii a două TIR-uri au murit, azi dimineaţa, în urma unui accident rutier petrecut pe DN6, în judeţul Caraş-Severin, după ce camioanele pe care le conduceau s-au ciocnit frontal. În urma impactului, ambele TIR-uri au luat foc, traficul fiind blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reţeaua de socializare online Facebook a şters câteva sute de conturi, pagini şi grupuri din Indonezia, după ce a descoperit că acestea ar avea legătură cu un grup acuzat pentru diseminarea ştirilor false şi instigare la ură, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Doi piloţi au murit după ce un avion de luptă al Forţelor Aeriene ale Indiei, de tip Mirage-2000, s-a prăbuşit vineri în oraşul Bengaluru, imediat de la decolare, relatează site-ul agenţiei Reuters.