Video ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

Urmărește
114 afișări

Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea CCR în procesul în care MApN cere anularea decretului de prelungire a mandatului al lui Nicolae Ciucă de şef al Statului Major al Apărării. Concret, instanţa cere CCR să analizeze un articol din legea organizării MApN ce vizează numirea în această funcţie.

România a fost ţinta mai multor atacuri cibernetice, în cursul anului 2018, acestea fiind venite din spaţiul estic, informează specialiştii SRI. Aceştia precizează că într-unul dintre cazuri, a fost identificat un virus informatic cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Avocatul Poporului s-a autosesizat, azi, în legătură cu situaţia de la Metrorex referitoare la posibile defecţiuni la panourile de siguranţă din staţiile de metrou şi la scările rulante, care ar încălcat prevederile constituţionale privind dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri lansează programul „Prima Casă 2019”. Plafonul total al garanţiilor ce pot fi emise în acest an este în cuantum de 2 miliarde de lei, fiind aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.93/2019.

Oficialii militari din India au salutat decizia Pakistanului de a elibera un pilot indian capturat miercuri, însă refuză să confirme dacă vor încheia conflictul dintre cele două puteri nucleare, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici