ŞTIRILE OREI 17.00
This browser does not support the video element.
Se circulă cu restricţii astăzi în centrul Capitalei, unde au început ceremoniile legate de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Până la ora 23, traficul pe mai multe străzi, printre care Calea Victoriei este oprit total sau parţial
Partea de est a ţării este sub cod galben de vreme rea. În 7 judeţe din zonă sunt aşteptate ninsori puternice, dar şi viscol şi polei. Avertizarea este valabilă până mâine, la ora 12
3 tineri din Craiova care mergeau să se înscrie la şcoala de agenţi de poliţie din Câmpina au fost salvaţi de jandarmi după ce s-au răsturnat cu maşina pe un drum ocolitor. De vină că au ajuns acolo a fost, se pare, GPS-ul, care i-ar fi direcţionat greşit. După ce au fost însoţiţi de jandarmi până la Moreni, cei trei şi-au continuat drumul spre cariera de poliţist
Peste 600 de zboruri au fost anulate astăzi, ca urmare a grevei personalului de securitate de la 3 aeroporturi din Germania. Peste 100.000 de pasageri au avut de suferit, iar traficul aerian de marfă a fost afectat