ŞTIRILE OREI 17.00
This browser does not support the video element.
Este iarnă în toată regula în România. 24 de judeţe sunt sub cod galben de ninsori şi vijelii până în această noapte, la ora 2. Circulaţia pe Transalpina a fost închisă, după ce 3 utilaje ale drumarilor au rămas blocate
Indicii ROBOR nu au fost manipulaţi, dă asigurări guvernatorul BNR, care a fost audiat astăzi în comisia economică din Parlament. La şedinţă a participat şi preşedintele Senatului, deşi nu este membru al comisiei
Asociaţia Pro Infrastructură arată cu degetul spre ministrul Transporturilor, despre care spune că a preluat minciunile CNAIR. Asociaţia crede că cei 180 de kilometri de autostrăzi promişi de Rovana Plumb în acest an nu reprezintă o cifră reală şi că au fost pomenite tronsoane de autostradă unde nici nu s-au început lucrările
Maratonistul Tibi Uşeriu s-a întors în România şi a anunţat că e în stare bună, după degerăturile suferite la Yukon Arctic Ultra. Uşeriu a început recuperarea şi spune că a scăpat fără sechele
Zăpadă care face probleme în România este prilej de distracţie în Norvegia. Poliţiştii de acolo au ieşit noaptea trecută la săniuş şi şi-au folosit scuturile ca sănii