ŞTIRILE OREI 17.00 | 11 iulie 2019
This browser does not support the video element.
Maria Piţurcă, procurorul care a luat-o cu forţa pe Sorina pentru a o duce la familia adoptivă, s-a prezentat astăzi la Secţia pentru Investigarea Magistraţilor. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că procurorul ar fi fost pus sub urmărire penală, la fel ca şi managerul de caz de la Protecţia Copilului Mehedinţi
Medicii de familie trag un semnal de alarmă, legat de blocajul sistemului informatic al CNAS. Ei spun că la fiecare început de lună, atunci când se fac raportările pentru Casa de Asigurări de Sănătate, sistemul nu face faţă. Pacienţii sunt trimişi acasă sau reprogramaţi
Statisticienii trag un semnal de alarmă şi spun că avem din ce în ce mai puţini tineri. Conform celui mai recent studiu al INS, populaţia rezidentă tânără va ajunge aproape de 2 milioane de oameni, până în 2060, aproape jumătate din numărul actual
Furtunile continuă în Grecia, acolo unde doi români şi-au pierdut deja viaţa şi un al treilea a fost rănit. Meteorologii au emis cod roşu de vijelii şi ploi torenţiale pentru zona oraşului Salonic, până mâine. La rândul său, ministerul român al Afacerilor Externe a emis o avertizare pentru cei care au drum prin regiune