ŞTIRILE OREI 17.00
This browser does not support the video element.
Primarul Timişoarei recunoaşte că a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupţie, în dosarul imobilelor. Nicolae Robu se declară uluit de acuzaţii şi spune că apartamentele despre care e vorba sunt două ”magherniţe”
Un deputat USR spune că în Buftea, capitala judeţului Ilfov, la robinet curge apă nepotabilă. Mai mult, scrie Cornel Zainea pe blogul său, analizele de laborator arată că apa e plină de bacterii
10 oameni au ajuns la spitalul din Brăila, după ce un tânăr a lovit cu maşina două persoane pe centura oraşului, după care a intrat în plin într-un grup de oameni, în parcarea mall-ului. Mai multe victime au fost operate în această noapte, iar medicii au fost chemaţi de acasă pentru intervenţii
Sindicaliştii de la metrou nu au ajuns la o înţelegere cu Metrorex şi ameninţă acum cu greva generală, dacă negocierile pentru contractul colectiv eşuează. În primă fază, protestatarii vor declanşa joi o grevă de avertisment între 4 şi 6 dimineaţa
Un F-18 al Marinei americane s-a prăbuşit astăzi în largul coastelor japoneze. Piloţii au reuşit să se catapulteze şi sunt în stare bună. Accidentul a fost cauzat, se pare, de o defecţiune mecanică