Camera Deputaţilor a adoptat astăzi, ca for decizional, proiectul de modificare a Codurilor Penale, după ce, săptămâna trecută, Comisia Specială a respins toate amendamentele. Opoziţia a anunţat deja că va ataca modificările la Curtea Constituţională
Deputaţii au adoptat astăzi repatrierea rezervei de aur, proiect iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae. Şi în acest caz, opoziţia a anunţat atacarea proiectului la CCR
Academia de Poliţie a stabilit astăzi că teza de doctorat a actualului şef al Direcţiei Generale Anticorupţie nu este plagiată. Cătălin Ioniţă îşi păstrează, astfel, titlul de doctor
Cursă contra cronometru la Paris, acolo unde autorităţile se grăbesc să acopere catedrala Notre Dame. Arhitecţii spun că acumulările de apă de ploaie ar putea distruge cu totul monumentul
Un luptător britanic de MMA, candidat la alegerile europarlamentare, a fost forţat să demisioneze, după ce a declarat că ar susţine Brexit-ul, dacă asta ar opri hoţii români de buzunare. Culmea e că Ali Sadjady candida din partea Change, partid înfiinţat tocmai pentru a opri părăsirea Uniunii Europene.