ŞTIRILE OREI 20.00

Publicat: 30 01. 2019, 19:30
Actualizat: 07 04. 2020, 10:44

This browser does not support the video element.

Şcoli şi grădiniţe, ÎNCHISE joi şi vineri, în Bucureşti. Lista completă

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a transmis Inspectoratului Şcolar din Capitală recomandarea ca activitatea a 14 şcoli şi grădiniţe să fie suspendată din cauza epidemiei de gripă. Astfel, nu se fac ore joi şi vineri.

România se numără printre ţările care se oferă să primească imigranţi extracomunitari aflaţi la bordul unei nave umanitare blocată într-un port din Sicilia, anunţă premierul Italiei, Giuseppe Conte.

Hidrologii au prelungit atenţionarea cod galben de inundaţii şi depăşiri ale cotelor de atenţie pentru zece bazine hidrografice, valabilă până joi la miezul nopţii.

Apanova anunţă că, în Capitală, ca urmare a topirii bruşte a depunerilor de gheaţă şi zăpadă, cu efect de spălare a suprafeţelor atinse, s-a produs o încărcare mai mare a râurilor Argeş şi Dâmboviţa. Astfel, deprecierea temporară a calităţii apei râurilor a fost compensată prin tratare cu clor.

OUG 114 privind măsurile fiscale adoptate de Guvern la finele anului trecut va afecta cifra de afaceri şi profitabilitatea Romgaz, a declarat miercuri directorul general al companiei. Cifra de afaceri a Romgaz va scădea cu 20 – 25%, susţine el.