ŞTIRILE OREI 20.00
This browser does not support the video element.
Cursul euro începe stabil săptămâna. BNR a cotat astăzi moneda europeană la 4.74 de lei, cu puţin sub cursul cu care a încheiat săptămâna trecută
Peste 30.000 din cele 67.000 de maşini verificate de RAR anul trecut au fost găsite cu probleme. Câteva mii dintre ele reprezentau un pericol pentru trafic, defecţiunile putând cauza accidente. Cât despre poluare, una din 10 maşini trase pe dreapta depăşea limita legală
În ultimul an, numărul naşterilor a scăzut cu peste 1.000 în România. În aceeaşi perioadă, numărul celor care au murit a crescut cu peste 2.700. În cifre absolute, diferenţa dintre naşteri şi morţi a ajuns peste 25.000
Cu o problemă demografică se confruntă şi Ungaria, care alege să ia măsuri economice pentru creşterea natalităţii. Premierul Viktor Orban a anunţat că femeilor care cresc cel puţin 4 copii li se va anula impozitul pe venit. În acelaşi timp, femeile care se căsătoresc se vor putea împrumuta cu 10 milioane de forinţi de la stat, iar datoria va fi anulată la naşterea celui de-al treilea copil