ŞTIRILE OREI 20.00
This browser does not support the video element.
Ecaterina Andronescu este propunerea PSD pentru ministerul Educaţiei, iar George Ciamba la Afaceri Europene. Deciziile au fost luate în şedinţa Biroului Politic al partidului
Preşedintele Comisiei Juridice din Senat a anunţat că studierea cererii DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu va începe de miercuri şi va dura până luni. Preşedintele senatului este acuzat că ar fi primit o mită de 800 de mii de dolari
Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea spune că a auzit, legat de remanierea guvernamentală, faptul că în Comitetul Executiv Naţional al partidului se vor da „teste grilă”. Firea crede că ar trebui ca premierul să spună cum a colaborat cu miniştrii şi nu ca social democraţii să joace „spânzurătoarea” la şedinţele partidului
Cantitatea de gunoaie abandonate pe plaje s-a dublat vara aceasta faţă de luna aprilie. Plajele din Constanţa, Saturn şi Năvodari sunt sufocate de mucuri de ţigară. Cel mai murdar sector de plajă este cel din Constanţa, în timp ce curăţenia cea mai mare este în Costineşti
Fosta primă doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, recunoaşte că şi-a dorit să îl părăsească pe soţul său, Barack Obama, şi că cei doi au apelat la terapie de cuplu pentru a-şi rezolva problemele. Michelle Obama face mărturisirea în autobiografia sa, care a fost lansată astăzi