După ce ministrul de Externe şi-a dat demisia din ALDE pentru a rămâne în Guvern, şi senatorul de Suceava Ilie Niţă a anunţat astăzi că părăseşte formaţiunea. Niţă trece la PSD şi spune că, din punctul său de vedere, guvernarea trebuie să continue
Primarul Capitalei anunţă că în ultimele două zile au fost ridicate 17 maşini parcate ilegal. Gabriela Firea spune că nu au fost comise abuzuri şi se declară revoltată de faptul că Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la ridicarea maşinilor parcate ilegal
Simona Halep a învins-o ieri seară pe Nicole Gibbs şi s-a calificat în turul secund la US Open. Halep spune că şi-a propus să urce din nou pe prima poziţie a clasamentului WTA în acest an
Vladimir Putin i-a făcut cinste cu o îngheţată lui Recep Erdogan la show-ul aerian din Moscova. Preşedintele rus l-a dus mai apoi în vizită pe omologul său turc la cel mai recent avion rusesc, Su 57, despre care Erdogan a aflat că este de vânzare