ŞTIRILE MEDIAFAX
This browser does not support the video element.
Membrii trupei DJ Project, răniţi grav după ce un TIR s-a răsturnat peste maşina lor, pe DN 7
Membrii trupei DJ Project, Gino Manzotti, DJ Maxx şi Mira, sunt printre victimele accidentului rutier care a avut loc luni, pe DN7, în judeţul Vâlcea, când un TIR s-a răsturnat şi a lovit două maşini. Starea cântăreţilor este gravă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţiştii din Iaşi au deschis o anchetă, după ce un copil de 11 ani a fost găsit bătut şi în comă alcoolică, într-un şanţ de pe marginea drumului din localitatea Boşteni. Poliţiştii au un suspect în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului judecă marţi apelul fostului preot Cristian Pomohaci, care contestă excluderea sa din biserică, după ce a fost acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale. Decizia adoptată nu va fi definitivă.
Ministerul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a avertizat luni asupra riscurilor divizării Europei pe linia est-vest şi a descris ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ca un „nonsens”, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Insula Dominica a suferit „daune la scară largă” în urma uraganului Maria, a anunţat marţi premierul statului din Caraibe, Roosevelt Skerrit, care a fost evacuat din locuinţă după ce furtuna a smuls acoperişul casei sale, relatează site-ul publicaţiei The Guardian.