Prima pagină » #Azi » ŞTIRILE OREI 09.00

ŞTIRILE OREI 09.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00
ŞTIRILE OREI 09.00

Membrii Comisiei LIBE din Parlamentul European vor vota, azi, la ora 12.00, candidatul pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European, după ce Laura Codruţa Kovesi a obţinut ieri seară cele mai multe voturi în Comisia CONT.

Plenul reunit al Parlamentului va lua o hotărâre, azi, prin vot secret cu bile, cu privire la următorul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. PSD îl susţine pe secretarul general al autorităţii, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, iar Opoziţia pe Marian Muhuleţ, vicepreşedinte AEP.

Curtea Constituţională va discuta azi sesizarea PNL şi USR în legătură cu legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, după întâlnirea cu Coaliţia Română pentru Dezvoltare, că OUG 114 din domeniul fiscal ar putea fi modificată, însă nu va fi abrogată sub nicio formă. Tăriceanu a mai spus că taxa pe activele bancare se poate micşora.

Amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va avea niciun sens dacă Guvernul de la Londra nu va oferi argumente credibile privind necesitatea prelungirii negocierilor. Afirmaţiile au fost făcute de ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire.