Papa Francisc se va afla în România în perioada 31 mai-2 iunie şi se va deplasa de la Bucureşti la Şumuleu-Ciuc, Iaşi, Blaj, iar în final va pleca din Sibiu. Papa va fi primit de către Klaus Iohannis, iar preşedintele se va alătura şefului Bisericii Catolice în unele momente din timpul vizitei.
Fostul director SRI George Maior nu se va putea prezenta la audierea de joi, 23 mai, la Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, din motive de sănătate. Acesta a transmis mesajul prin ministerul Afacerilor Externe.
Raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea DNA între 2014-2018 arată că dosarele care aveau ca obiect măsuri de supraveghere ethnic,ă nu au fost înregistrate în sistemul ECRIS, cererile Direcţiei de emitere a mandatelor de supraveghere şi interceptare fiind înmânate manual judecătorilor.
Marea Britanie îşi va allege azi reprezentanţii care vor face parte din viitorul Parlament European. Iniţial alegerile nu ar fi trebuit să aibă loc întrucât retragerea oficială din Uniunea Europeană în urma referendumului din 2016 era stabilită pentru data de 29 martie 2019.