ŞTIRILE MEDIAFAX
This browser does not support the video element.
Liviu Dragnea s-ar fi întâlnit luni seara, la sediul PSD din Băneasa, cu premierul Sorin Grindeanu, după ce acesta s-a întors în ţară din Croaţia. Liderul PSD i-a solicitat să demisioneze, invocând nerealizarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, iar premierul ar fi respins cererea, potrivit unor surse politice.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis marţi redeschiderea dosarului în care fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este acuzat de Cătălin Năstase că ar fi retrocedat ilegal un teren din Bucureşti.
Două persoane cu leziuni specifice antraxului, internate la Spitalul Botoşani
Un bărbat în vârstă de 46 de ani şi fiica lui sunt internaţi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Botoşani, cu leziuni cutanate specifice antraxului. Deocamdată nu se pune problema transferului lor către altă unitate medicală.
Medicii de la Spitalul Militar au declarat că Adrian Stancu, pilotul avionului MiG 21 LanceR care s-a prăbuşit luni dimineaţă, între localităţile Culmea şi Nazarcea din judeţul Constanţa, va fi supus, marţi, unei operaţii, precizând că, în acest moment, nu îşi poate mişca picioarele.
Municipiul Cluj-Napoca va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării, obiectiv care poate fi atins în următorii 10 ani, a anunţat, marţi, primarul Emil Boc. Primele trei ediţii ale competiţiei au fost câştigate de Barcelona, Amsterdam şi Viena.