Prima pagină » #Azi » ŞTIRILE OREI 17.00 | 25 septembrie 2019

ŞTIRILE OREI 17.00 | 25 septembrie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00
ŞTIRILE OREI 17.00 | 25 septembrie 2019

Mama Luizei Melencu a fost citată la DIICOT, pentru ziua de mâine. Femeia spune că, pentru moment, decizia de a nu da probe biologice noi rămâne valabilă

8 suporteri dinamovişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce s-au bătut cu câţiva susţinători ai echipei Poli Timişoara. Continuă, însă, cercetările, pentru a-i descoperi pe cei care au participat la scandalul din centrul Timişoarei

Controlul făcut la Parchetul Judecătoriei din Caracal a scos la lumină nereguli grave. Printre acestea, 5 dosare de viol şi răpire care nu au fost trimise în judecată. Parchetul General a sesizat Inspecţia Judiciară, pentru verificarea procurorilor din Caracal

Un tânăr a jefuit ieri seară un club din Suceava, de unde a luat bani şi mai multe sticle de băutură. Nu a fost, însă, cel mai îndemânatic hoţ, pentru că s-a plimbat cu faţa descoperită prin faţa camerelor de supraveghere, a lăsat amprente peste tot şi nu a plecat înainte să-şi facă mai multe selfie-uri

Autorităţile italiene au restricţionat accesul pe două drumuri şi au evacuat mai multe cabane din zona muntelui Mont Blanc. Totul după ce o bucată de un sfert de milion de metri cubi din gheţarul Planpincieux riscă să se desprindă în orice moment