Consiliul Uniunii Europene a reiterate susţinerea pentru numirea francezului Jean-Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef european, a anunţat instituţia, semnalând că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi a Parlamentului European.
Instanţa supremă l-a achitat definitiv aseară pe Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, în dosarul în care e acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii. Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, a fost condamnat însă la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare.
Cel mai mare exerciţiu multinaţional naval din Marea Neagră, „Sea Shield 19”, organizat de Forţele Navale Române, la care vor participa 2.200 de militari, începe astăzi şi se va desfăşura atât în apele teritoriale ale României, cât şi în apele internaţionale ale Mării Negre.
O emisiune de de radio din Brazilia a fost întreruptă în plină desfăşurare de un jaf armat care a avut loc în interiorul unuia dintre studiourile sale din Sao Paulo marţi noaptea. Hoţii au luat telefoane mobile, ceasuri şi unele bijuterii, ameninţând prezentatorii şi invitaţii cu arma.