Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, azi, rezultatele parţiale centralizate după numărarea a aproximativ 70% dintre voturile exprimate la alegerile europarlamentare şi referendum. POtrivit rezultatelor PNL a obţinut un scor de 26,33%, PSD- 23,16% , iar Alianţa 2020 USR-PLUS a obţinut 21,34%.
Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat că social-democraţii ”ar trebui să facă un pas în spate şi să cedeze guvernarea pentru că nu poţi guverna cu 23%”, el apreciind că ”s-a greşit şi s-a greşit grav”. Declaraţia a fost făcută înainte şedinţei Biroului Permanent Naţional.
Şcolile de stat şi particulare din Bucureşti vor fi închise vineri, în ziua când soseşte Papa. Decizia a fost luată de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), care a anunţat că urmează să analizeze şi să anunţe dacă suspendă cursurile şi joi, pe 30 mai.
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) transmite, după ce Guvernul a anunţat lansarea unui program de finanţare a cabinetelor medicale sub formă de granturi pentru cabinetele de medicina de familie din rural, că trebuie acordat tuturor medicilor accesul la fonduri.
Polonia intenţionează să achiziţioneze 32 de avioane de vânătoare F-35A, fabricate de compania americană Lockheed Martin, pentru a înlocui aeronavele din perioada sovietică, a declarat marţi ministrul polonez de Externe Mariusz Blaszczak, relatează site-ul agenţiei Reuters.