WikiLeaks

Geoană ar fi spus în 2007 că s-a întâlnit în secret cu Băsescu şi că PSD l-ar „omorî” dacă s-ar afla

Mircea Geoană le-ar fi spus în 2007 oficialilor americani că şi-a dat toată silinţa să găsească o soluţie amiabilă prin care să nu se ajungă la suspendarea preşedintelui Băsescu şi că s-ar fi întâlnit în secret cu şeful statului de două ori, arătând că oamenii din partid l-ar "omorî" dacă ar afla.

Blaga îl critică pe David pentru că nu a continuat reducerea angajaţiilor din serviciile secrete MAI

Vasile Blaga îl critică pe succesorul său la şefia Ministerului de Interne în timpul Guvernului Tăriceanu, Cristian David, care în loc să continue reducerea numărului de structuri şi angajaţi ai serviciilor secrete din MAI a triplat numărul acestora, potrivit unei telegrame a Ambasadei SUA.

Blaga, despre Vanghelie: E o unealtă a unui grup din umbră format din oficiali MAI, inclusiv Voicu

Vasile Blaga spunea în 2009 că în PSD există un grup pro-Geoană condus de Marian Vanghelie, care însă nu este decât o unealtă a unei grupări din umbră, formată din oficiali ai Ministerului de Interne, inclusiv "generalul Voicu", potrivit unei telegrame transmise de Ambasada SUA la Bucureşti.

Chirieac, la Ambasada SUA: Patriciu era în mod particular interesat să-l îngenuncheze pe Băsescu

Bogdan Chirieac a povestit, într-o discuţie cu oficiali ai Ambasadei SUA la Bucureşti, despre interesul lui Dinu Patriciu în a-l îngenunchea pe şeful statului, în contextul suspendării sale, în 2007, relatând, printre altele, despre "problemele" preşedintelui cu băutura.

Wikileaks: Centrala nucleară de la Cernavodă are probleme

Centrala nucleară de la Cernavodă are probleme, una dintre ele fiind aceea că echipa de intervenţie, formată din şapte oameni, nu poate face faţă unui accident penntru că are echipament expirat şi face antrenamente rar, scrie Jurnalul Naţional, citând o telegramă Wikileaks.

Wikileaks: Blaga contesta în 2009 opţiunea lui Băsescu pentru o alianţă de guvernare PDL-PSD

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, spunea în 2009, întrebat despre remarcile pline de regret ale preşedintelui Băsescu referitoare la alianţa PDL-PSD, că şeful statului "ar putea face alegeri mai bune uneori", potrivit unei telegrame transmise la Washington de Ambasada SUA la Bucureşti.

Discuţie tensionată Geoană – Băsescu pe tema dosarelor lui Năstase şi eventuala lor publicare

Şeful statului l-ar fi ameninţat pe Mircea Geoană că "dă drumul în public" dosarelor lui Adrian Năstase, pentru a-i demonstra că plângerile penale împotriva fostului premier sunt de la membri PSD, conform unei relatări a şefului ANI, Cătălin Macovei, preluată de diplomaţii americani la Bucureşti.

Geoană ar fi invocat în 2007 o înţelegere cu Băsescu pentru guvern condus de PSD, el posibil premier

Ambasadorul SUA la Bucureşti s-a întâlnit, la 5 iunie 2007, cu Mircea Geoană, care ar fi vorbit despre o întâlnire avută cu o zi înainte cu preşedintele Traian Băsescu, susţinând că s-a fi înţeles cu acesta ca PSD să conducă următorul Guvern, apreciind că el va fi prim-ministru.

WikiLeaks: Geoană s-ar fi dus la Moscova în 2009 cu avionul lui Vântu

O telegramă transmisă de Ambasada SUA la Bucureşti în 2009, prezentată de Hotnews şi atribuită WikiLeaks, relatează episodul unor vizite la Moscova ale lui Mircea Geoană, menţionându-se că dezvăluirea "a implicat faptul că Geoană s-a dus la Moscova cu avionul oligarhului Sorin Ovidiu Vântu".

WikiLeaks: Patriciu, Voiculescu, Vântu, Niculae, Becali, în Top 5 oligarhi

Un top al oligarhilor din România şi al baronilor locali, în care sunt menţionaţi Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Ioan Niculae, Gigi Becali şi Attila Verestoy, apare într-un raport al Ambasadei SUA, prezentat de Hotnews şi atribuit WikiLeaks.

Telegramă WikiLeaks: Lăzăroiu a apărat tacticile preşedintelui împotriva Noricăi Nicolai

Potrivit telegramei, Sebastian Lăzăroiu "a apărat tacticile dure ale preşedintelui Băsescu împotriva Noricăi Nicolai, nominalizată la scaunul de ministru al Justiţiei (inclusiv scugerea de informaţii din dosarul său personal şi cererea la CNSAS pentru o nouă opinie dacă aceasta ar fi colaborat sau nu cu Securitatea) argumentând că aceste tactici erau justificate de capacitatea Noricăi Nicolai de a face rău sistemului judiciar".

Topul baronilor regionali făcut de Ambasada Statelor Unite

Pe primul loc se află Attila Verestoy, senator UDMR, cunoscut jucător pe bursă, care înainte de 1989 a lucrat ca cercetător chimist la insitutul condus de Elena Ceauşescu. Raportul diplomatic menţionează informaţiile din presă care susţin că ar fi fost ofiţer de securitate şi că ar fi fost recrutat încăpe vremea când se afla în oraşul său natal Odorheiu Secuiesc, cu toate că CNSAS i-a dat verdict de necolaborare.

Telegrame Ambasada SUA: Gigi Becali este al doilea politician din România ca popularitate, după preşedintele Traian Băsescu

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti făcea încă din august 2007, potrivit unor telegrame diplomatice care au intrat în posesia Rl, un "top cinci"al oligarhilor români: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Ioan Niculae, Gigi Becali, dar şi un clasament al baronilor locali, în fruntea căruia tronează senatorul UDMR, Atilla Verestoy.

Telegrame Ambasadă SUA: Dinu Patriciu controlează eşaloane superioare din PNL, având legături strânse cu Tăriceanu

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti făcea încă din august 2007, potrivit unor telegrame diplomatice care au intrat în posesia Rl, un "top cinci" al oligarhilor români: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Ioan Niculae, Gigi Becali, dar şi un clasament al baronilor locali, în fruntea căruia tronează senatorul UDMR, Atilla Verestoy.

WikiLeaks – Directorul FBI, la întâlnirea cu Băsescu: Trimiterea după gratii a câtorva oficiali corupţi ar îmbunătăţi imaginea României

Reprezentanţii Ambasadei SUA relatează, într-o telegramă din 2006, vizita directorului FBI Robert Muller în România, notând că la întâlnirea cu acesta preşedintele Traian Băsescu ar fi spus că şi-ar dori să vadă o prezenţă FBI în România la fel de robustă ca cea a CIA.

Wikileaks – Taubman, în 2007: Absenţa lui Băsescu pro-american din CSAT, loc de acţiuni dăunătoare

Fostul ambasador al SUA Nicholas Taubman menţiona, într-o telegramă trimisă la Washington în 2007, că "absenţa unui Băsescu pro-american din CSAT" -în perioada suspendării- "lasă loc producerii de acţiuni dăunătoare", inclusiv implementarea unei decizii a premierului Tăriceanu de retragere din Irak.

Băsescu: Publicarea telegramelor Wikileaks despre România nu va produce riscuri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că publicarea telegramelor Wikileaks despre România nu vor produce anumite riscuri, dar că vor fi cunoscuţi cei cărora "le place să toarne la ambasador".

WikiLeaks: Statele Unite au refuzat să acorde vize mai multor oficiali bulgari de rang înalt

Ambasada SUA la Sofia a respins cereri de obţinere a vizei pentru Statele Unite, depuse de oficiali de rang înalt din instituţiile bulgare, inclusiv serviciile de securitate, sau de oameni de afaceri influenţi, potrivit unei note diplomatice publicate de WikiLeaks şi citate de site-ul Novinite.com.

Assange: Internetul, în special reţeaua Facebook, cea mai mare maşinărie de spionaj creată vreodată

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a apreciat marţi că Internetul este cea mai importantă metodă de spionare creată vreodată şi un obstacol în calea libertăţii de exprimare.

WikiLeaks: SUA îl criticau, acum doi ani, pe un oficial nipon responsabil de siguranţa nucleară

Statele Unite îl criticaseră, în urmă cu doi ani, pe un oficial japonez din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), exprimând "dezamăgirea" în legătură cu activitatea lui, parţial şi din cauza practicilor japoneze în materie de siguranţă nucleară, arată un document diplomatic.

Twitter, obligat să ofere informaţii despre persoanele aflate în legătură cu WikiLeaks

Un judecător federal american a decis vineri că Twitter trebuie să furnizeze informaţii despre persoanele aflate în contact cu WikiLeaks, aşa cum a ordonat administraţia Obama.

WikiLeaks: Putin nu are respect faţă de Ucraina şi liderii ei

Premierul rus, Vladimir Putin, are prea puţin respect faţă de Ucraina şi liderii săi, potrivit unor telegrame diplomatice americane publicate de WikiLeaks, care-l citează pe actualul ministru ucrainean de Externe, relatează Kyiv Post.

WikiLeaks: Peste 70 de arme româneşti, predate de grupările paramilitare columbiene în 2004-2006

Grupările paramilitare din Columbia au predat în perioada 2004-2006 peste 9.000 de arme, în cadrul procesului de demobilizare, dintre care 75 de mitraliere erau de fabricaţie românească, se arată într-o telegramă americană trimisă la 20 iunie 2006 de ambasada SUA la Bogota şi publicată de WikiLeaks.

WikiLeaks: Româncele aduse în Costa Rica de traficanţii de persoane, ameninţate cu represalii

Femeile românce aduse în Costa Rica de traficanţii de persoane sunt ameninţate cu represalii împotriva lor şi a familiilor lor din România dacă refuză să se prostitueze, susţine o telegramă americană transmisă în februarie 2005 de ambasada americană din San Jose şi dezvăluită de WikiLeaks.

WikiLeaks: Costa Rica, ţară de destinaţie a victimelor traficului de persoane, inclusiv din România

Costa Rica este o ţară de tranzit şi destinaţie pentru reţele de trafic de persoane sud-americane şi est-europene, existând victime inclusiv din România, conform unor mesaje diplomatice americane dezvăluite de WikiLeaks.

WikiLeaks: Franţa a ameninţat că va bloca Parteneriatul Estic, în timpul războiului Rusia-Georgia

Franţa a ameninţat că se va opune Parteneriatului Estic, adresat unor state foste sovietice, imediat după războiul dintre Rusia şi Georgia, din 2008, dacă Uniunea Europeană nu iartă Rusia pentru invadarea Georgiei, se arată într-o telegramă americană dezvăluită de WikiLeaks, relatează EUObserver.

Criza gazelor, o manevră a Rusiei pentru a impune gazoductele Nord Stream şi South Stream

Decizia Rusiei de la începutul lui 2009 de a opri livrările de gaze naturale către Ucraina şi, implicit, către o mare parte a Europei, avea parţial ca obiectiv să determine aprobarea gazoductelor Nord Stream şi South Stream, potrivit unor telegrame americane dezvăluite de WikiLeaks.

Un oficial libian a achiziţionat sânge ieftin, provocând infectarea cu HIV a 400 de copii – WikiLeaks

Un oficial libian, care a achiziţionat sânge infectat la un preţ redus, păstrând diferenţa de bani pentru el, se află în spatele infectării cu HIV a peste 400 de copii, la Benghazi, potrivit unor noi telegrame diplomatice dezvăluite de WikiLeaks, relatează site-ul Novinite.com.

Soldatul Bradley Manning este supus unor tratamente degradante, afirmă avocatul său

Avocatul soldatului american Bradley Manning, inculpat pentru că a transmis site-ului WikiLeaks mii de documente secrete americane, a acuzat joi autorităţile militare americane că aplică un tratament degradant clientului său.

Steven Spielberg va regiza un film despre site-ul WikiLeaks

Cineastul american Steven Spielberg va regiza un film despre site-ul WikiLeaks şi controversatul său fondator Julian Assange, informează ediţia electronică a tabloidului britanic The Sun.

Soldatul Bradley Manning, inculpat pentru „asociere cu inamicul” în cazul WikiLeaks

Soldatul american Bradley Manning, încarcerat pentru că a furnizat WikiLeaks mii de documente confidenţiale americane, a fost inculpat de justiţia militară pentru 22 de noi capete de acuzare, între care "asociere cu inamicul", a anunţat Pentagonul.

WikiLeaks şi figuri ale „primăverii arabe”, pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Pace

Figuri ale "primăverii arabe", WikiLeaks, fondatorii Internetului şi Uniunea Europeană figurează printre cei 241 de candidaţi - un număr record - pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace din acest an.

Libia deţine miliarde de dolari în conturi bancare din Statele Unite

Libia, ţară bogată în hidrocarburi, deţine miliarde de dolari în conturi bancare din Statele Unite, conform unei note diplomatice publicate de WikiLeaks.

Julian Assange poate fi extrădat în Suedia

Fondatorul site-ului WikiLeaks, australianul Julian Assange, poate fi extrădat în Suedia, a decis tribunalul londonez Belmarsh, în urma cererii de extrădare înaintate de Stockholm în cadrul unei anchete privind un presupus viol şi agresiuni sexuale.

WikiLeaks: Familia lui Muammar Kadhafi, „disfuncţională” şi marcată de conflicte interne

Liderul libian Muammar Kadhafi este membrul cel mai important al unei familii puternice, bogate, dar "disfuncţionale" şi marcate de conflicte interne, potrivit unor note diplomatice americane publicate de WikiLeaks şi citate de The Guardian în ediţia online.

WikiLeaks: Japonia îşi va înfiinţa primul serviciu de informaţii externe

Japonia este în curs de a-şi înfiinţa primul serviciu de informaţii externe, după modelul american al CIA sau cel britanic al MI6, potrivit unei note diplomatice americane obţinute de WikiLeaks şi publicate luni de un ziar australian.

Oficiali moldoveni acuzau poliţia turcă, în 2004, de complicitate la trafic de persoane

O delegaţie guvernamentală moldoveană acuza poliţia turcă de colaborare cu grupări care se ocupau cu traficul de persoane, în cursul unei vizite efectuate în Turcia la sfârşitul anului 2004, conform unui document diplomatic american dezvăluit de site-ul WikiLeaks.

Fiica preşedintelui uzbec controla din Elveţia sectorul de hidrocarburi al ţării sale

Fiica preşedintelui uzbec ar fi controlat în ultimii ani, din Elveţia, sectorul de hidrocarburi din ţara sa, printr-o societate care a "sustras 80 la sută din exporturile de gaze naturale", potrivit unor note diplomatice obţinute de WikiLeaks şi publicate joi de Le Temps.

Suedia voia consolidarea statutului lui Dmitri Medvedev în defavoarea lui Vladimir Putin

Suedia a pledat pentru consolidarea statutului lui Dmitri Medvedev după alegerea lui la preşedinţia Rusiei în 2008 pentru a-l fragiliza pe predecesorul său, Vladimir Putin, devenit premier dar considerat în continuare conducătorul ţării, potrivit unor note diplomatice americane.

Julian Assange denunţă intervenţia SUA pentru a obţine date private de la Twitter

Julian Assange a denunţat luni intervenţia Statelor Unite pentru a obţine date private de la Twitter despre trei persoane care ar fi utilizat serviciul de micro-blogging pentru a obţine informaţii provenind de la WikiLeaks sau de la fondatorul său.