Controversă între membrii CNA legată de OUG privind Legea audiovizualului: Suntem puşi pe linie moartă/OUG e în favoarea media

Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Valentin Jucan şi Mircea Deacă, membri CNA, au declarat, într-o conferinţă de presă, că prin modificarea Legii audiovizualului Consiliul e "tras pe linie moartă", însă Răsvan Popescu, Cristina Trepcea şi Christian Mititelu spun că OUG e "în favoarea media"

Urmărește
507 afișări
Imaginea articolului Controversă între membrii CNA legată de OUG privind Legea audiovizualului: Suntem puşi pe linie moartă/OUG e în favoarea media

Controversă între membrii CNA legată de OUG privind Legea audiovizualului (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Valentin Jucan şi Mircea Deacă au decis să facă o conferinţă de presă, miercuri, în sala de şedinţe a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), fapt care a dus la anularea părţii a doua a şedinţei.

"Declaraţii putem da cu toţii, dar faptul că faceţi o conferinţă de presă înseamnă politizare, iar eu nu particip la aşa ceva", a spus, în momentul în care a aflat de conferinţa de presă, Cristina Trepcea, un alt membru al Consiliului, care a părăsit imediat sala de şedinţe a CNA.

După plecarea Cristinei Trepcea, Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA, a spus despre conferinţa de presă că este prilejuită de faptul că marţi Guvernul "a modificat drastic" prin Ordonanţă de Urgenţă Legea audiovizualului numărul 504/2002, "care este lege organică".

Ioan Onisei a mai spus că, în cursul zilei de marţi, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, "în nume propriu şi fără să consulte Consiliul", a declarat public că, după părerea sa, OUG nu ar avea un impact semnificativ asupra pieţei audiovizuale.

"Dimpotrivă, Ordonanţa afectează grav domeniul reglementat şi anume domeniul audiovizualului. În primul rând, CNA este emasculat, deciziile pe care CNA le poate lua în legătură cu un radiodifuzor sau altul, odată atacate în contencios administrativ, îşi pierd efectul până la o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Din practica CNA, durata unui astfel de proces este de doi ani de zile, perioadă în care un radiodifuzor poate continua să nu respecte legea audiovizualului", a spus Ioan Onisei.

Potrivit lui Onisei, o altă prevedere din OUG "încalcă Directiva europeană a serviciilor media audiovizuale, reglementând spoturile publicitare, inclusiv în cadrul competiţiilor sportive, ceea ce înseamnă mai mult de 12 minute pe oră".

"Este încălcată şi o altă directivă privind regimul «must-carry» (care stabileşte posturile TV obligatorii la retransmisie pentru cablişti, n.r.). Ordonanţa impune şi o situaţie discriminatorie faţă de societăţile de cablu, care pot primi sancţiuni între 1 şi 3% din cifra de afaceri a anului precedent, iar Consiliul poate decide să le ridice avizul de retransmisie. Aşadar «must-carry-ul» care trebuie să funcţioneze în favoarea publicului se întoarce împotriva publicului, pentru că, odată cu retragerea avizului de retransmisie, cetăţenii nu mai pot viziona posturile retransmise prin respectivul cablist", a explicat Ioan Onisei.

La rândul său, Narcisa Iorga a spus că nu consideră "deloc întâmplător" faptul că această Ordonanţă a fost emisă de Guvern la jumătatea campaniei pentru alegerile parlamentare. "Niciun guvern nu şi-a permis niciodată să aibă o astfel de atitudine faţă de o autoritate publică autonomă (...) CNA este desfiinţat de facto, deşi el îşi continuă existenţa prin Legea audiovizualului. CNA avea ca atribuţie aplicarea unor sancţiuni la înregistrarea unor derapaje, cu executare imediată, ulterior fiind posibilă contestarea în instanţă. Prin această OUG se modifică meschin un articol la capitolul de sancţiuni, adăugând un alineat foarte greu de observat de public neobişnuit cu legislaţia (...). La articolul 90 se adaugă un alineat prin care sancţiunile aplicate de CNA nu intră imediat în executare, ci doar după rămânerea definitivă a deciziei în instanţă. Asta înseamnă anularea de fapt a CNA ca autoritate de control şi reglementare", a spus Narcisa Iorga.

În plus, Narcisa Iorga a declarat că suspendarea executării amenzilor, până la o decizie definitivă a instanţei, "aduce un minus la bugetul de stat". "Sancţiunile aplicate de CNA nu vin la CNA, ci se duc la bugetul de stat. În 2011, ca urmare a aplicării sancţiunilor CNA, la bugetul de stat au intrat 400.000 de euro. Suspendarea aplicării sancţiunilor CNA aduce un minus. Trebuia un motiv pentru această Ordonanţă, dar nu acesta este motivul real", a spus Iorga.

Ea a precizat că, în acest moment, Legea audiovizualului nu mai are rost să fie aplicată de CNA, ci doar de instanţă, Consiliul putând "să existe ca un servil executant al unui post de televiziune".

Narcisa Iorga a mai amintit că, în urmă cu câteva săptămâni, aceiaşi membri ai CNA, într-un comunicat de presă, au transmis că, prin nesancţionarea la timp şi proporţional cu gravitatea faptelor, Consiliul "riscă să-şi piardă statutul de garant al interesului public şi să devină garant al intereselor Antenei 3".

Totodată, Iorga a prezentat în conferinţa de presă un document oficial primit de CNA de la Antena Group, în care se regăseau mai multe sugestii de modificare a legislaţiei audiovizualului incluse în prezent în Ordonanţa aprobată de Guvern.

"Nu mă miră interesele politice ale Antena 3 (...) Antena 3 a fost unul dintre cele mai agresive posturi de televiziune în raport cu CNA. Nu şi-au ascuns intenţia de a desfiinţa CNA, prin emisiuni, prin manifestări în Piaţă, prin emisiuni cu lideri politici", a spus Iorga. "Prin această OUG consider că CNA este tras pe linie moartă, aşa cum şi-a dorit mereu Antena 3", a mai spus Iorga.

Gelu Trandafir a spus şi el că momentul adoptării acestei OUG este deosebit de important, mai ales că documentul a fost adoptat fără nicio consultare publică. "Care este urgenţa acum? O dată este campania electorală. Este o schimbare fundamentală a regulilor jocului", a spus Gelu Trandafir, precizând că pe actuala Lege a audiovizualului s-au desfăşurat mai multe campanii electorale şi campaniile de suspendare a preşedintelui Româniai. "În cadrul acestor campanii, CNA reuşea să facă acest reglaj fin, dădea sancţiuni, dezechilibrele se puteau corecta. Dacă aceste decizii sunt suspendate (până la pronunţarea instanţei, n.r.) nu mai există niciun fel de posibilitate de a asigura supravegherea aplicării legii", a spus Trandafir.

El a precizat că nu era nicio problemă cu sancţiunile aplicate de CNA ca să se justifice urgenţa acestei Ordonanţe. "CNA a câştigat 93% din procese", a spus Trandafir.

Mircea Deacă a vorbit despre imposibilitatea aplicării rapide a deciziilor de drept la replică şi rectificare, aplicate de CNA, atunci când un radiodifuzor încalcă legislaţia audiovizualului, în timp ce Valentin Jucan a spus că cel mai grav lucru i se pare faptul că Legea transparenţei publice nu a fost respectată.

"Legea transparenţei publice se rezumă la câteva cuvinte, ale şefului Executivului", a spus Jucan. El s-a referit la faptul că, întrebat marţi seară de ce nu s-a publicat pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor proiectul privind Legea audiovizualului pentru dezbatere publică, Ponta a răspuns: "Pentru că a fost prezentat în şedinţă de Guvern, s-au făcut observaţii şi oricum e bun, nu vă faceţi griji!".

"Puteţi să vă aşteptaţi ca, de acum înainte, orice decizie a Guvernului să fie adoptată în acest fel: «Oricum e bun, nu vă faceţi griji»", a mai spus Valentin Jucan.

Pe de altă parte, Ioan Onisei a spus că "întâmplarea face că Ordonanţa de Urgenţă a fost adoptată de Guvern a doua zi după ce domnul Victor Ponta a fost invitat la Antena 3".

Răspunzând unei întrebări, Onisei a mai spus: "În mod evident nu văd nicio urgenţă (a acestei Ordonanţe, n.r.). în afară de a servi nişte interese precise, uşor de identificat. Pe această Ordonanţă de Urgenţă scrie Intact".

În cele din urmă, Ioan Onisei a spus că cei cinci membri ai CNA care au susţinut conferinţa de presă vor sesiza Comisiile pentru Cultură din Parlament în legătură cu OUG de modificare a Legii audiovizualului. "Şi, la rigoare, ne rezervăm dreptul de a sesiza Comisia Europeană şi Parlamentul European", a mai spus Onisei.

Întrebaţi în ce fel declaraţiile făcute în timpul conferinţei de presă "pot fi interpretate ca fiind politice" şi ca fiind "un atac direct la premierul Victor Ponta", Ioan Onisei a spus: "Ne referim la OUG dată de Guvernul Victor Ponta".

În ceea ce priveşte afirmaţia că Victor Ponta a introdus pe ordinea de zi acest proiect de OUG, după ce a participat la o emisiune de la Antena 3, Onisei a completat: "Este o speculaţie şi mi-o asum. În legătură cu introducerea pe ordinea de zi a proiectului este o realitate. Singura persoană care poate să scoată sau să introducă pe ordinea de zi un proiect este primul-ministru", a spus Onisei.

Narcisa Iorga a respins "speculaţiile politice", precizând că referirile la faptul că de această OUG beneficiază trustul Intact sunt constatări ale membrilor CNA. "Este vorba despre o analiză făcută în urma vizionării emisiunilor acestui post şi punând faţă în faţă două documente, unul oficial al Guvernului (OUG, n.r.) şi unul al Antena Group trimis la CNA", a mai spus ea.

Întrebaţi dacă afirmaţiile făcute în conferinţa de presă au legătură cu faptul că preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat marţi seară, într-o emisiune de la postul B1 TV, cu privire la OUG, Ioan Onisei a spus: "Nu am vorbit cu domnia sa. Nici eu cu el, nici el cu mine".

"Să ştiţi că nu ne alegem poziţiile şi nici cuvintele în funcţie de opiniile altora. Nu are nicio legătură cu faptul că preşedintele Băsescu a avut o părere aseară. Faptul că aseară un om politic şi-a exprimat nişte puncte de vedere nu înseamnă că ni le însuşim", a spus şi Valentin Jucan.

Pe de altă parte, într-o declaraţie de presă, acordată tot miercuri, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat că se delimitează de atitudinea "unui grup minoritar din Consiliu" şi a subliniat că Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului este "în favoarea media".

"Oricine o citeşte poate să înţeleagă. E o Ordonanţă în care se reflectă parţial observaţiile făcute de CNA în urmă cu câteva săptămâni şi trimise Guvernului. Noi am găzduit, am iniţiat o discuţie pe această temă, discuţie la care au participat reprezentanţii cabliştilor şi ai altor actori din piaţa media şi care au putut să îşi exprime public punctul de vedere. Pentru CNA, cel mai important este că s-a renunţat la acea posibilitate ca membrii CNA să fie demişi practic oricând prin respingerea raportului anual de activitate. Era o prevedere care funcţionează la televiziunea publică şi la radioul public, dar acelea sunt societăţi, în timp ce noi suntem o autoritate care are nevoie de stabilitate pe durata întregului mandat. Renunţarea (la demiterea membrilor CNA odată cu respingerea raportului în Parlament, n.r.) duce în continuare la o instituţie stabilă, iar adăugarea drept criteriu de selecţie pentru viitorii membrii CNA a experienţei profesionale, a reputaţiei în domeniu, face ca în timp să ajungem la o instituţie mult mai profesionistă. E important ca, dincolo de direcţiile diferite din care venim, de formaţiile noastre diferite, să avem o limbă comună şi acea limbă nu poate să fie decât meseria de jurnalist. Nu o să ne mai trezim aici, sper, cu tot felul de oameni politici trimişi şi pentru că nu au mai găsit loc pe vreo listă, ci, în continuare, o să avem parte numai de colegi care vin din audiovizual. Cred că acesta este cel mai bun lucru care se va întâmpla", a spus Răsvan Popescu.

El a precizat că pe orice altă temă se poate discuta şi crede că un moment bun de discuţie va fi atunci când OUG va ajunge în dezbaterea Parlamentului, foarte probabil ianuarie-februarie, după vacanţa parlamentară.

"Acolo e văzut dacă se va menţine sau se va amenda acea prevedere privind suspendarea de drept a sancţiunilor CNA care sunt atacate în instanţă. Şi acolo o să aducem argumentele încercând să menţinem oarecum statutul actual. Însă vreau să vă spun că numai la nivelul anului 2010 au fost contestate în justiţie doar 10% dintre sancţiunile aplicate de CNA, iar la nivelul anului 25% dintre sancţiuni au fost contestate în justiţie. Deci chiar şi aşa efectul este destul de redus. Cea mai mare parte a măsurilor CNA nu ajung în justiţie. Cele mai multe amenzi sunt plătite, posturile au o atitudine serioasă. Lucrurile nu văd de ce s-ar modifica în viitor. Pot exista unele eventuale lacune care s-ar descoperi, în aşa fel ca la dezbaterea din Parlament să fie corecte. Noi constituiam oricum excepţia la regimul sancţiunilor. Contravenţiile în România se suspendă în momentul în care sunt atacate în instanţă. Te judeci, câştigi sau pierzi. Ai pierdut, plăteşti, indiferent că e vorba de Legea circulaţiei sau de alte legi. CNA făcea o excepţie. Deci trebuie să găsim o formulă care nici să nu ne dea un statut de excepţie, dar nici să nu conducă la o instituţie mai puţin eficientă. Şi această dezbatere o vom duce în Parlament", a explicat Popescu.

Întrebat ce părere are despre modul netransparent de adoptare de către Guvern a Ordonanţei, Popescu a spus: "Noi am făcut ce am putut. O dezbatere. Varianta adoptată este net mai bună decât ceea ce am discutat iniţial. Am avut acea dezbatere, am invitat alţi actori din piaţa media să-şi spună cuvântul. Cred că am funcţionat ca o platformă în această dezbatere publică atât cât a fost. Era de dorit ca proiectul să fie ţinut o perioadă mai lungă în dezbatere publică, pentru că unele probleme s-ar fi lămurit încă din această etapă".

Răsvan Popescu a mai spus că proiectul oficial al Ordonanţei nu a fost trimis niciodată la CNA de către Guvern, însă a precizat: "Este un drept al Guvernului să amendeze Legea prin Ordonanţă de Urgenţă. S-a mai întâmplat şi în trecut şi nu a mai constituit o problemă", a spus Popescu.

Pe de altă parte, contactată de MEDIAFAX, Cristina Trepcea, membru al CNA, a declarat că cei cinci membri ai Consiliului care au organizat conferinţa de presă vor să arate clar că sunt "un grup din CNA şi reprezintă opoziţia din Consiliu". Trepcea a mai spus că aceste lucruri, tratate în acest mod politizat, nu sunt bune pentru audiovizual.

"Noi, şi ieri şi astăzi şi de fiecare dată, puteam să facem declaraţii fără să fie nevoie să convocăm o conferinţă de presă, cu atât mai puţin una separată de forul CNA. Eu consider că această conferinţă de presă nu a fost una de dragul declaraţiilor, ci pentru a sublinia faptul că cinci membri CNA reprezintă opoziţia şi opoziţia trebuie să iasă în evidenţă. Mi se pare că cei cinci de astăzi - care până mai ieri au fost 6 şi, prin votul lor, au trecut o grămadă de hotărâri, fără să ţină cont de ce vrem noi, ceilalţi - nu aveau nevoie să facă politică în felul ăsta. Lucrurile acestea nu sunt bune pentru spaţiul audiovizualului, dacă sunt tratate în felul ăsta. Avem nevoie de un audiovizual dincolo de politică", a spus Cristina Trepcea.

Ea a precizat că această conferinţă de presă nu era pe ordinea de zi a şedinţei CNA de miercuri. "Şi dacă nu era pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi - conform aceloraşi membri ai CNA care au făcut conferinţa - nu trebuia să se întâmple. Eu am făcut o propunere astăzi (în prima parte a şedinţei CNA, n.r.), care nu se afla pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, şi mi s-a spus că nu avem voie să întrerupem ordinea de zi, iar pe mine m-au acuzat de diversiune. Asta arată cât se poate de clar că argumentele lor sunt de dragul de a abate atenţia de la lucrurile pe care nu vor să le discute sau către lucrurile pe care vor să le discute. Încearcă în permanenţă să sugereze că ei sunt un grup. Dincolo de forul colegial care a fost CNA, mi se pare păgubos pentru lucrul pe care-l avem de făcut. Nu este de interes public să împărţim audiovizualului între putere şi opoziţie", a mai spus Cristina Trepcea.

Christian Mititelu a avut la rândul său o poziţie diferită faţă de cei cinci membri ai CNA, precizând că Ordonanţa dată de Guvern pentru modificarea Legii audiovizualului este "un domeniu relativ minor al activităţii generale guvernamentale şi de media din această ţară".

"În primele zile, când se spunea că în Ordonanţă va fi şi o prevedere conform căreia Consiliul poate fi demis pe baza unui vot asupra raportului în Parlament, mi se părea chiar necuviincios ca noi să luăm atitudine. Adică ne temem că vom fi demişi? Aşa trăim? Cu teama că vom fi demişi? Vrem să funcţionăm toată viaţa într-un mediu sigur când sunt milioane de oameni care sunt mai în pericol să-şi piardă slujbele? Eu nu mă simt controlat politic şi nu m-am simţit niciodată controlat politic în CNA. Dacă aş fi fost demis pe baza raportului, ce s-ar fi întâmplat?", a întrebat retoric Christian Mititelu.

Întrebat ce ar fi spus dacă ar fi fost demis pe baza raportului de activitate al CNA, Mititelu a precizat: "Aş fi avut foarte multe de spus în general, pe care nu le pot spune, pentru că sunt membru CNA, sunt funcţionar public şi atunci nu pot să le spun".

Totodată, întrebat de unde au apărut disensiunile în CNA cu privire la OUG, Mititelu a spus: "Nu s-a discutat chestiunea asta, dacă să se adopte o poziţie comună. Sunt membri care, în general, au personalităţi foarte puternice şi care vor să se afirme şi care au considerat că e mai bine să dea ei o declaraţie a unui grup de oameni. Dacă vă uitaţi la componenţa lor, sunt, în general, oameni care au fost numiţi de PDL sau de preşedintele Băsescu. Bănuiesc că există o nemulţumire legată de faptul că această Ordonanţă este dată de un Guvern de o altă coloratură. Nu cred că asta ar trebui să intervină. Este dat în campanie, se spune că va influenţa campania, nu văd cum ar mai putea să influenţeze campania. De ce este dat chiar în campanie? Nu ştiu care e urgenţa, nu ni s-a explicat, nu am discutat lucrul ăsta", a mai spus Mititelu.

Guvernul a modificat, marţi, prin Ordonanţă de Urgenţă, Legea audiovizualului. Conform mnodificărilor, CNA va acorda licenţe audiovizuale de televiziune doar societăţilor care la data solicitării nu au restanţe faţă de bugetul de stat, iar serviciile de programe generaliste nu mai sunt considerate ca având pondere semnificativă în formarea opiniei publice.

De asemenea, Ordonanţa schimbă modul de sancţionare a cabliştilor, care dacă nu vor asigura aceeaşi calitate a semnalului pentru toate televiziunile din oferta lor, vor putea primi amenzi cuprinse între 1-3% din cifra de afaceri realizată în anul precedent.

Actul normativ mai prevede că, începând cu anul 2014, televiziunile retransmise vor fi ordonate anual, în primele 30 de zile de la începerea anului calendaristic, pe baza mediei cotei de audienţă realizată de fiecare post TV în anul precedent.

Amenzile aplicate de CNA posturilor de televiziune şi radio nu vor mai trebui plătite imediat, dacă sunt atacate în instanţă în 15 zile de la comunicarea lor, ele fiind suspendate până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile.

OUG de modificare a Legii audiovizualului stabileşte şi reguli stricte pentru intermedierea achiziţionării de spaţiu publicitar televizat, care poate fi făcută numai în numele şi pe seama beneficiarului, cu oferte de preţ confirmate cu radiodifuzorul, intermediarul primind bani doar de la beneficiar.

Ordonanţa limitează la cinci numărul spoturilor publicitare şi de teleshopping izolate pe care le poate difuza zilnic un post de televiziune şi stabileşte că publicitatea la băuturi spirtoase poate fi difuzată numai în intervalul orar 23.00 - 6.00.

Prin modificarea Legii audiovizualului, se stabileşte că persoanele propuse la CNA trebuie să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să aibă reputaţie şi experienţă şi să nu fie soţi, rude sau afini până la gradul al treilea cu şeful statului, preşedinţii Camerelor sau membrii Guvernului. De asemenea, conform ordonanţei, aceştia nu trebuie să aibă cazier fiscal sau judiciar.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, întrebat de ce a modificat Legea audiovizualului prin OUG şi care era urgenţa, că s-a apelat la Ordonanţă pentru a introduce transparenţa fiscală în contractele de publicitate, el arătând că Guvernul face bugetul pe 2013 şi trebuie să ştie toate veniturile.

"Ceea ce s-a modificat s-a modificat vizavi de regulile fiscale şi modul de comercializare, de încheiere a contractelor privind publicitatea. Este doar o măsură de transparenţă pentru ca Fiscul să aibă acces la toate aceste date", a spus Ponta.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern privind modificarea Legea audiovizualului trebuie privită ca un abuz pentru că acest domeniu, care "nu e de joacă", ar fi trebuit legiferat cel mult prin asumarea răspunderii în Parlament.

"Vă mărturisesc că nu l-am văzut (textul OUG - n.r.), dar iată ce înseamnă să nu ai un Avocat al Poporului. Pentru că acum e un înlocuitor care e omul PSD-ului. Un Avocat al Poporului ar fi atacat această OUG dintr-un motiv simplu: discutăm de CNA, de audiovizual. Aici nu te joci. Trebuia să treacă printr-o lege, măcar să fie o lege asumată dacă era o urgenţă. Nu-mi dau seama ce urgenţă a fost. Măcar dădeai şansa unei moţiuni de cenzură dacă era ceva atât de urgent. Nu cred însă că era ceva foarte urgent (...). Trebuie privită ca pe un abuz. CNA îi modifici legea maximal, dacă era o urgenţă, maximal printr-o asumare de răspundere în Parlament, să poţi primi o moţiune de cenzură sau să o supui controlului Curţii Constituţionale", a declarat Băsescu, la B1 TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici