Filarmonica din Sibiu, prima filarmonică din ţară care are echipă de ciclism

  • Doi muzicieni de la Filarmonica din Sibiu vor participa sâmbătă la maratonul ciclist de la Miercurea Ciuc.
  • Filarmonica Sibiu devine astfel prima filarmonică din ţară cu echipă de ciclism, susţin reprezentanţii instituţiei.
677 afișări
Imaginea articolului Filarmonica din Sibiu, prima filarmonică din ţară care are echipă de ciclism

Filarmonica din Sibiu, prima filarmonică din ţară care are echipă de ciclism

Muzicienii Cosmin Fidileş (concertmaestru - vioară) şi Antonio Mihail (şef-partidă corn), membrii în Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, vor lăsa deoparte pentru o zi instrumentele muzicale pentru a răspunde provocării de a parcurge cei 209 km incluşi într-o competiţie de andurnaţă.

Echipa de ciclism a Filarmonicii Sibiu va lua sâmbătă startul la Maratonul de ciclism „Ranndonerus” de la Miercurea Ciuc.

„Întotdeauna am comparat activitatea unui muzician cu cea a unui sportiv. Studiul tehnicii instrumentale este egalul antrenamentelor, iar prestaţiile muzicale sunt echivalentul evenimentelor sportive. Îndrăzneala, tenacitatea, testarea propriilor limite sau autocontrolul sunt calităţi comune atât muzicienilor profesionişti cât şi sportivilor de performanţă. Eu sunt muzician, dar voi fi întotdeauna dependent de sport (la nivel de amator, bineînţeles), chiar dacă uneori aceasta implică riscuri. Ne completăm personalitatea atunci când îmbinăm profesia cu hobby-urile”, a declarat violonistul Cosmin Fidileş, concertmaestru în Orchestra Filarmonicii Sibiu.

„Poate nu ne mişcăm contratimp… Nu batem recorduri... Ne propunem însă întotdeauna să ne jucăm - puţin mai serios - şi în afara concertelor şi repetiţiilor. Aşa că pe 24 aprilie ne vom juca de-a cicliştii la Randonneurs Miercurea Ciuc, în traseul pentru câştigarea Brevetului de Anduranţă BRM 200. Astfel, vom arăta faptul că putem fi performeri şi în afara scenei, muzica nefiind un impediment în acest sens. La Filarmonica de Stat Sibiu, muzica şi mişcarea sunt într-o armonie perfecta”, a completat cornistul Antonio Mihail.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici