O carte pe zi: „Podul Diavolului” de Radu Paraschivscu

Un şir de crime, tratate cu nonşalanţă, un şir de poduri cu chipul Diavolului, legende şi blesteme, o istorie a Davolului într-o regiune rurală care încă mai poartă amprente ale evmediului, istorie scrisă fireşte de o localnică, atunci „când intră în scenă una dinttre convenţiile culturale şi cu precădere de mare spectaculozitate: pactul cu diavolul” – toate petrecându-se în plină modernitate, în zilele noastre, în miezul unei ţări pline de savori de tot felul. Acestea sunt în esenţă romanul semnalat azi.

E aproape imposibil să nu-l admiri pe Radu Paraschivescu, un scriitor şugubăţ capabil să cucrerească în egală măsură în romane, povestire, eseu, documentar satiric sau comentariu sportiv.

Cartea pe care o semnalăm astăzi este un roman cu turnură poliţistă, diferit de romanele lui „clasice”, dar asemănător prin stil şi atmosferă.

Acţiunea se petrece în Franţa, o ţară pe care o iubeşte nespus, într-o regiune care l-a captivat (de asemenea şi pe Dan C. Mihăilescu, căruia romanul îi este dedicat).

Desfăşurare şi discuţii care amintesc de romanele poliţiste clasice, cu numeroase divagaţii, cu acţiune potolită, cu abundente trimiteri culturale, cu fantezii în care e scrisă/rescrisă istoria locului, pusă sub semnul unor efemere blesteme. Mai ales, cu mult umor, începând cu eroii care deschid povestea, englezul Bertrand Eno şi franţuzoaica Anne Drobret care nu puteau să nu se ciondănească în permananţă, din moment ce provin din naţiuni rivale. Cu câteva crime, care sunt expediate nonşalant şi se evită clişeele genului, cu demascarea amuzantă a criminalului, fireşte tot în discuţii intelelectuale. Parodie şi livresc. Sper să mai existe suficienţi iubitori ai acestui gen literar.

„Merită spus - ţine să insiste Radu Paraschivescu în <<Lămurirea>> sa – că urmează să citiţi un roman care nu seamănă deloc cu celelalte pe care le-am scris. Un roman a cărui acţiune se desfăşoară în zilele noastre şi are un anume aer de policier. În acelaşi timp, este o ilustrată de vacanţă pe care o trimit spre public aşa cum expediam pe vremuri vederi de la munte sau de la mare celor dragi.”

Scriu editorii: „În multe colţuri de rai se ascund sâmburii iadului. Un asemenea colţ este Saint-Cirq-Lapopie, o aşezare atârnată deasupra râului Lot şi onorată cândva de prezenţa unui mare poet. Numai că farmecul sub care cad turiştii de cum pun piciorul în acest loc începe să se fisureze când coaja aparenţelor crapă şi afişul pitoresc se vede străpuns de nelinişti, întrebări şi secrete de demult. Ce ascund unul sau altul dintre localnici? Ce întâmplări le-au marcat trecutul şi revin ca să le bântuie prezentul? Şi mai ales ce legătură este între vieţile lor prinse în vârtej şi Pont Valentré din Cahors, ridicat cu peste şapte sute de ani în urmă în oraşul străbătut cândva de muschetarii lui Dumas? Se spune, de altfel, că fiecare pod are blestemul lui. Pentru unii, enunţul e un clişeu sau un cârlig de marketing. Pentru alţii, de exemplu pentru o cercetătoare septuagenară, un prilej de analiză amănunţită. Să fie oare adevărat că Pont Valentré stă sub un blestem iscat din încălcarea pactului cu diavolul? Şi să fie cu putinţă ca un justiţiar din umbră să plivească buruienile umane din Saint-Cirq-Lapopie, manevrat de o confrerie cu un nume straniu?

Podul Diavolului este o aventură rural-urbană cu viraje, mistere şi surprize”.

Radu Paraschivescu - Podul Diavolului. Editura Humanitas. 348 pag.