- Home
- Cultură-Media
- CLUJ-NAPOCA, (18.10.2015, 14:00)
- Szasz Jutka , Vasile Măgrădean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Thomas Ciulei: Cer Ministerului Culturii un plan de restaurare a filmelor din patrimoniul naţional
Cineastul Thomas Ciulei cere MC elaborarea unui plan de restaurare a filmelor din patrimoniul naţional, ca ele "să nu se piardă", şi o reevaluare a performanţei producătorilor, iar în cazul unui răspuns pozitiv ar putea reveni asupra interdicţiei de difuzare a filmelor sale şi ale tatălui său.
Urmărește
316 afișări
Thomas Ciulei: Cer Ministerului Culturii un plan de restaurare a filmelor din patrimoniul naţional
Regizorul şi producătorul Thomas Ciulei a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că în România sunt multe filme care trebuie restaurate, însă acest lucru nu se întâmplă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Avem în România o situaţie gravă cu patrimoniul naţional, avem foarte multe filme care trebuie restaurate şi nu se restaurează nimic. Sper ca discuţia care s-a lansat în urma interzicerii filmelor tatălui meu în România să ducă la o discuţie generală despre cum sau ce trebuie să facem ca patrimoniul nostru să nu se piardă, trebuie să ne apucăm, de urgenţă, de restaurarea unor filme. Ministerul Culturii trebuie să elaboreze un plan care să aibă la bază analiza patrimoniului naţional şi al începerii restaurării acestuia, fiindcă avem foarte multe filme bune şi nu s-a restaurat nimic în ultimii 25 de ani, iar acest lucru trebuie să se schimbe, pentru că, în curând, va fi prea târziu. Trebuie să salvăm ce este de salvat, cât mai este timp", a spus Ciulei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
El a afirmat că filmul "Pădurea spânzuraţilor", regizat de tatăl său, Liviu Ciulei, este într-o stare mai bună decât "Moromeţii", dar 40 de minute din negativul original de cameră lipsesc, fiind numai "în copie".
"A fost o iniţiativă de restaurare în urmă cu câţiva ani, care s-a pierdut din cauza dezinteresului CNC în ceea ce priveşte restaurarea acestui film. Din păcate, nici în prezent CNC nu consideră că «Pădurea spânzuraţilor» trebuie restaurat, ceea ce mi se pare o situaţie catastrofală, dar şi mai catastrofală este direcţia în care mergem. Directorul CNC a spus că nu sunt cereri de restaurare, dar ce se întâmplă cu filmele unde nu mai este regizorul sau operatorul şi nu se mai fac cereri, rămân în arhivă să le mănânce umezeala şi şobolanii?", s-a întrebat Thomas Ciulei.
În ceea ce priveşte interdicţia de difuzare a filmelor sale, Thomas Ciulei a spus că cea mai recentă peliculă a sa, "2+2", a avut o singură proiecţie în România, sâmbătă, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, deoarece mai trebuie să primească bani.
"Am decis să retrag filmele mele şi ale tatălui meu, pe motive diferite. Am produs, în ultimii ani, două filme, ambele finanţate de TVR, care a întârziat enorm de mult cu plăţile. La «2+2» mai are plăţi de făcut. Totuşi, noi am terminat filmul, dar din cauza întârzierilor am fost suspendat să particip la concursuri doi ani şi nu mi se dau ultimele două tranşe. În Legea Cinematografiei se spune că TVR trebuie să cofinanţeze, ei nu s-au ţinut de contracte, noi am terminat filmele şi, totuşi, suntem penalizaţi, ceea ce nu este corect. CNC trebuie să ne sprijine, pe noi, producătorii, ar trebui să mă dea ca exemplu, cineva care a întâmpinat dificultăţi mari de la altă instituţie a statului totuşi a terminat filmul. Eu sunt penalizat şi mi se pare inadmisibil un astfel de comportament", a subliniat Ciulei.
El a cerut Ministerului Culturii o reevaluare a performanţelor fiecărui producător care a fost dat în judecată de CNC pentru a se vedea dacă aceştia şi-au făcut treaba şi şi-au îndeplinit obligaţiile.
"Să se vadă dacă au avut la dispoziţie toţi banii de care au avut nevoie pentru film, să se vadă dacă cei care nu şi-au îndeplinit munca, adică au luat bani şi nu au făcut nimic, şi atunci să fie penalizaţi. Dar cei care au făcut toate eforturile pentru ca filmele să fie gata, cum este «2+2», să primească şi ultima tranşă de bani. Adică CNC să fie un sprijin pentru producători şi nu un organism care îi desfiinţează. Eu nu pot să difuzez filmul «2+2», fiindcă am de plătit drepturile de autor, nu pot să lansez un film în sală fără plata drepturilor de autor", a explicat cineastul.
Thomas Ciulei a menţionat că, în cazul în care cele două solicitări făcute Ministerului Culturii vor fi îndeplinite, va reveni asupra deciziei de interzicere a difuzării filmelor sale şi ale tatălui său în România.
"Eu nu am niciun interes să interzic niciun fel de film. Am o obligaţie faţă de spectatori să se vadă aceste filme, numai că nu am alte arme cu care să pot să mă bat în această situaţie. Această decizie de interzicere a proiecţiei filmelor în România am luat-o numai să atrag atenţia asupra situaţiei filmelor din patrimoniul naţional şi asupra nedreptăţii care se face unor producători", a arătat Thomas Ciulei.
Thomas Ciulei a participat, sâmbătă seară, la unica proiecţie din România a celui mai recent film al său "2+2", care a avut loc la Cinematograful "Florin Piersic", în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj.
Festivalul are loc în perioada 16 - 25 octombrie.
Regizorul şi producătorul Thomas Ciulei a decis la sfârşitul lunii septembrie ca, din 19 octombrie, să nu mai acorde dreptul de difuzare publică în România a filmelor sale şi ale tatălui său, Liviu Ciulei, din cauza "atitudinii destructive a Centrului Naţional al Cinematografiei".
"Sunt moştenitor unic al drepturilor de autor pentru filmele lui Liviu Ciulei şi autor pentru ale mele, astfel, am tot dreptul. Este decizia mea şi, până acum, nu au fost încălcări decât în ceea ce priveşte site-urile pe care au fost link-uri", spunea acesta.
Excepţie de la această "măsură extremă", cum o numea, vor face proiecţiile în instituţiile de învăţământ.
"Am fost nevoit să ajung la această măsură extremă în urma atitudinii destructive ale Centrului Naţional al Cinematografiei legate de restaurarea filmelor lui Liviu Ciulei şi a tratamentului discriminatoriu şi destructiv legat de producţiile mele", nota Thomas Ciulei în comunicatul transmis.
Acesta explica faptul că, în 2008, Liviu Ciulei a declarat că, în cazul unei restaurări a filmului "Pădurea Spânzuraţilor", îşi dorea ca aceasta să fie făcută "la cele mai înalte exigenţe". Şansa s-a ivit în acelaşi an, când Fundaţia World Cinema Foundation, înfiinţată de Martin Scorsese, a dorit să ofere un proiect de restaurare a filmului "Pădurea Spânzuraţilor", în valoare de peste 200.000 de euro.
Dezinteresul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru găsirea soluţiilor de a susţine această lăudabilă iniţiativă pe plan intern a dus la retragerea ofertei făcute de World Cinema Foundation, pierzându-se astfel o şansă uriaşă de a resuscita un film al cărui suport original, pelicula, începe să-şi atingă durata maximă de viaţă.
O soartă identică a avut-o şi filmul "Valurile Dunării", mai spunea Thomas Ciulei, a cărui restaurare finanţată de Groupama Group, în 2010, s-a lovit de aceeaşi indiferenţă din partea CNC. Prin acest comportament, Centrul Naţional al Cinematografiei încalcă grav obiectivele formulate în art. 2F din legea cinematografiei - "protejarea, dezvoltarea, şi punerea în valoare a patrimoniului cinematografiei naţionale".
Anca Mitran, directorul CNC, declara, în 30 septembrie, referitor la faptul că Thomas Ciulei a acuzat "atitudinea destructivă" a Consiliului, că problemele se vor rezolva cel mai simplu în instanţă, precizând că filmele tatălui acestuia, Liviu Ciulei, sunt în patrimoniul naţional.
Thomas Ciulei a produs, în perioada 2010 - 2013, filmele "Matei Copil Miner", de Alexandra Gulea, şi "2+2", în regie proprie, care au beneficiat de o parte din finanţare din partea Televiziunii Române. Potrivit regizorului şi producătorului, instituţia, în urma dificultăţilor financiare, nu şi-a onorat la timp obligaţiile asumate prin contract, lucru care a dus la depăşirea perioadei contractuale de predare a filmelor la CNC de către firma producătoare Europolis Film, care a intrat în faliment.
"Acesta este mărul discordiei - faptul că nu i se acordă celelalte tranşe. Contractul a expirat în martie 2013, astfel, nu există suport legal şi nu putem face asta. Semnând contractul de producţie, trebuia să îşi asume clauzele. Aceştia sunt bani publici şi există fiscalitate. În plus, avea în lege instrumente să suspende sau să prelungească acest contract, dar nu a făcut-o", declara Anca Mitran, directorul general al CNC.
Liviu Ciulei (născut pe 7 iulie 1923, la Bucureşti, şi decedat 24 octombrie 2011, la München) a studiat teatrul, la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti, iar apoi arhitectura. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în "Visul unei nopţi de vară" la Teatrul Odeon din Capitală. Ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă "Omul care aduce ploaia" de Richard Nash. Liviu Ciulei, descris de Newsweek drept "una dintre cele mai îndrăzneţe şi provocatoare figuri ale scenei internaţionale", a fost numit, de altfel, director onorific al Teatrului Bulandra, în semn de apreciere pentru creaţia sa artistică.
Cariera spectaculoasă a lui Liviu Ciulei include peste 20 de filme, la care a lucrat în calitate de regizor, actor sau scenarist, precum şi numeroase spectacole de teatru, unde şi-a pus semnătura ca regizor, scenograf sau actor, aceste producţii fiind recompensate de-a lungul timpului cu distincţii prestigioase.
Filmografia sa include, alături de unul dintre titlurile care au marcat istoria cinematografiei româneşti, "Pădurea Spânzuraţilor", şi "Valurile Dunării" (1959) şi "Erupţia" - debutul său în regia de film, din 1957.
Despre scena finală a filmului "Pădurea spânzuraţilor", Liviu Ciulei spunea, cu câteva luni înainte de a muri, că este cea mai bună pe care a filmat-o vreodată. "Pădurea Spânzuraţilor" a primit, în anul 1965, premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.
"Valurile Dunării", cel de-al doilea film semnat de Liviu Ciulei, a fost recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, în 1960.
Printre distincţiile obţinute de Liviu Ciulei se mai numără premiul UNITER, în 1996, Premiul de Excelenţă UNITER, 2001, premiul de excelenţă în cinematografia română, 2002.
Experienţei de regizor, actor, scenograf şi scenarist i s-a adăugat cea de director artistic, Liviu Ciulei ocupând această poziţie, timp de zece ani, pentru Teatrul "Bulandra" din Bucureşti, dar şi pentru Teatrul "Tyrone Guthrie" din Minneapolis.
De asemenea, Liviu Ciulei, tatăl regizorului de film Thomas Ciulei, a fost profesor de teatru la două universităţi prestigioase, Columbia University şi New York University, dar şi membru de onoare al Ordinului Arhitecţilor.
Thomas Ciulei, în vârstă de 50 de ani, a urmat studii de cinematografie la Munchen şi New York. A regizat şi produs filme, punând un mare accent pe documentare.
Citește pe alephnews.ro: Sectorul tech e „zguduit” de prezența lui Elon Musk. Ce impact are noua Administrație Trump asupra marilor companii
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
PROSPORT.RO
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe