Cererea mare de aparate de aer condiţionat prelungeşte termenul de montare. Cât trebuie să aştepte românii pe timp de vară ca să se bucure de răcoare în casă

Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România, estimează că va instala peste 11.000 de aparate de aer condiţionat pe perioada verii, de cinci ori mai mult faţă de lunile aprilie-mai. Din cauza numărului mare de solicitări, termenul de instalare poate ajunge şi la 15 zile.

Urmărește
1468 afișări
Imaginea articolului Cererea mare de aparate de aer condiţionat prelungeşte termenul de montare. Cât trebuie să aştepte românii pe timp de vară ca să se bucure de răcoare în casă

Cererea mare de aparate de aer condiţionat prelungeşte termenul de montare. Cât trebuie să aştepte românii pe timp de vară ca să se bucure de răcoare în casă

Volumul total estimat de vânzări de aparate de aer condiţionat în perioada aprilie-septembrie 2017 va ajunge la aproximativ 95.000, faţă de 80.000 în 2016.

Peste 90% din volumul total anual de vânzări de aparate de aer condiţionat se comercializează în lunile iunie-septembrie. Depanero estimează că doar în luna iunie va efectua 4.900 de instalări. Un volum similar de instalări este preconizat şi pentru luna iulie, cu 4.000 de instalări, în timp ce în luna august numărul va scădea la jumătate, fiind estimate 2.000 de instalări de aparate de aer condiţionat, se arată într-un comunicat al companiei.

„Deşi sezonul de primăvară este cel recomandat de specialişti pentru instalarea unui aparat de aer condiţionat, majoritatea românilor achiziţionează echipamentele de climatizare în lunile de vară, când temperaturile sunt caniculare. Din acest motiv, echipele de tehnicieni nu pot face faţă tuturor solicitărilor, mărindu-se astfel automat şi perioada de aşteptare pentru montarea unui echipament de aer condiţionat. Luna iunie încă mai reprezintă o perioadă prielnică pentru achiziţionarea şi instalarea unui aparat de aer condiţionat. Recomandăm clienţilor care intenţionează să achiziţioneze un aparat de aer condiţionat în această vară să se pregătească de pe acum, altfel riscă să nu poată utiliza aerul condiţionat decât după ce a trecut canicula”, spune Adrian Antohi, director general Depanero.

Din cauza volumului foarte mare de solicitări pe perioada verii, termenul mediu de instalare a unui aparat de aer condiţionat creşte exponenţial, variind între 7,5 şi chiar 15 zile în lunile iunie şi iulie, în vârf de temperatură.

Depanero oferă servicii de instalări de echipamente de aer condiţionat şi servicii conexe (transport, igienizare/întreţinere) la nivel naţional. Indiferent de magazinul de unde este achiziţionat echipamentul, clienţii pot opta pentru pachetul de servicii de instalare oferit de Depanero, la preţuri cuprinse între 297 şi 518 lei, în funcţie de viteza de instalare. Serviciile de igienizare/întreţinere pentru aparatele de aer condiţionat sunt disponibile clienţilor la cerere sau sub formă de abonament.

Specialiştii Depanero recomandă ca achiziţionarea serviciilor de igienizare/întreţinere pentru aparatele de aer condiţionat şi revizia periodică anuală să fie efectuată de un service autorizat, de preferinţă la începutul sezonului de utilizare a echipamentului de aer condiţionat.

Reprezentanţii firmei arată care sunt condiţiile optime pentru utilizarea aparatelor de aer condiţionat:

- Diferenţa de temperatură dintr-o cameră dotată cu aer condiţionat şi mediul de afară nu trebuie să depăşească 10°C. Temperatura optimă este între 22 şi 25 de grade;

- Pentru prelungirea duratei de viaţă a aparatului, în lunile mai şi iunie apelaţi la specialişti pentru operaţiuni periodice de întreţinere. Curăţarea componentelor interne ale aparatului de aer condiţionat preîntâmpină dezvoltarea mucegaiurilor sau a bacteriilor;

- Înlocuiţi filtrul aparatului de aer condiţionat o dată pe an. Aparatele de aer condiţionat care au filtrele murdare îşi reduc eficienţa cu aproape 20%, însă consumul de energie este acelaşi;

- Aerisiţi încăperile în fiecare zi şi curăţaţi filtrele exterioare ale aparatului o dată la trei luni, pentru a preveni apariţia bolilor respiratorii;

- Dacă aparatul nu va fi folosit pentru o perioadă îndelungată de timp, scoateţi ştecherul din priză (praful acumulat poate provoca incendii);

- Curăţaţi praful şi murdăria de pe unitatea exterioară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici