Daimler va muta 20% din producţia Mercedes-Benz C-Klasse în SUA, din 2014

Daimler va muta, din 2014, circa 20% din producţia mondială a viitorului model Mercedes-Benz din gama C-Klasse de la fabrica Sindelfingen din Germania la unitatea din Tuscaloosa, Alabama (SUA), pentru a compensa efectele deprecierii dolarului.

Urmărește
117 afișări
Imaginea articolului Daimler va muta 20% din producţia Mercedes-Benz C-Klasse în SUA, din 2014

Directorul general executiv al Daimler, Dieter Zetsche (Imagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)

"Din punct de vedere strategic şi economic, această măsură este absolut necesară pentru ca Mercedes-Benz să rămână competitivă în viitor şi să utilizeze şansele de creştere", a declarat marţi directorul general executiv al Daimler, Dieter Zetsche.

Fabrica Mercedes-Benz de la Tuscaloosa produce în prezent numai modele SUV (sport utility vehicle).

Producţia viitorului model C-Klasse pentru pieţele europene va fi asigurată de fabrica de la Bremen, din nordul Germaniei.

Pentru a compensa mutarea C-Klasse în SUA, Daimler a transferat producţia modelului de nişă SL-Klasse de la Bremen la Sindelfingen, unitate localizată în apropiere de Stuttgart.

Astfel, Daimler susţine că va oferi "oportunităţi atractive de muncă" celor 1.800 de angajaţi care rămân la fabrica din Sindelfingen.

Circa 10% din producţia mondială de C-Klasse va fi localizată la fabrica East London din Africa de Sud, care va asambla exclusiv modele cu volanul pe dreapta.

Alte 10% vor fi construite la fabrica Beijing Automotive (BAIC) din China, care lucreză în parteneriat cu Daimler.

În prezent, fabrica de la Bremen asigură circa jumătate din producţia mondială de C-Klasse, în timp ce Sindelfingen furnizează o treime, notează Reuters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici