Scumpirea benzinei poate readuce recesiunea. Ce folos are România că deţine rezerve de petrol?

Analiştii economici sunt de părere că majorarea galopantă a preţurilor la carburanţi poate duce România din nou în recesiune, calificând avantajul naţional de a avea rezerve proprii ca fiind aproape nul.

Urmărește
56 afișări
Imaginea articolului Scumpirea benzinei poate readuce recesiunea. Ce folos are România că deţine rezerve de petrol?

Scumpirea benzinei poate readuce recesiunea. Ce folos are România că deţine rezerve de petrol? (Imagine: Mediafax Foto)

Benzina şi motorina comercializate în România au atins maxime istorice, unele sortimente de carburanţi apropiindu-se vertiginos de pragul de 6 lei pe litru, după ce de la începutul anului au fost aplicate cinci creşteri de preţuri.

În mai puţin de 1 săptămână Petrom a aplicat două creşteri de preţ, una de 9 bani şi alta de 8 bani, la benzină.

Totodată, violenţele din Africa de Nord au dus ieri barilul de petrol la 116 dolari, existând temeri ca acesta să depăşească nivelul de 147 de dolari atins în 2008.

TITLURILE ZILEI

România, care produce prin intermediul Petrom aproape jumătate din necesarul de petrol, pare a nu avea niciun avantaj, cel puţin la nivelul preţului pe care îl plăteşte consumatorul, în comparaţie cu ţări sărăce în resurse care sunt obligate la importuri majore aşa cum este cazul Bulgariei, Ungariei, Poloniei sau al altor ţări membre ale UE.

"Nu avem avantaje din faptul că avem rezervele de petrol aici. Nu vorbim despre locurile de muncă sau despre faptul că într-o situaţie de oprire a livrărilor, România s-ar descurca, ci de avantajul pe care îl are consumatorul final în preţ. Dacă am avea dependenţă totală de import, atunci poate că nu am mai avea preţuri administrate aşa cum este în cazul gazelor naturale", a spus Daniel Dăianu, profesor de economie şi fost ministru de finanţe.

Citeşte mai multe pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici