- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (25.06.2012, 13:25)
- Emil Popescu ,
Vânzările online ale agenţiilor de turism au crescut în primele cinci luni cu peste 30%
Vânzările online ale agenţiilor de turism din România au crescut în primele cinci luni cu peste 30%, iar valoarea medie a tranzacţiilor a urcat cu 18%, de la 155 euro în aceeaşi perioadă a anului trecut la 182 euro, potrivit furnizorului de soluţii eCommerce PayU.
![Imaginea articolului Vânzările online ale agenţiilor de turism au crescut în primele cinci luni cu peste 30%](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/9779605/2/plaja-cuplu-shutterstock.jpg?width=560)
Vânzările online ale agenţiilor de turism au crescut în primele cinci luni cu peste 30% (Imagine: Shutterstock)
"În contextul în care evoluţiile în offline sunt extrem de mici sau chiar negative, mediul online oferă toate ingredientele pentru ca agenţiile de turism să îşi crească vânzările: soluţii integrate cu sistemele lor interne de rezervări, posibilităţi multiple de parteneriate şi promoţii, canale de comunicare mai eficiente şi, mai ales, rapiditate în procesul de vânzare şi încasare. În consecinţă, vedem creşteri constante de la un trimestru la altul, atât în volumul pieţei, cât şi în numărul jucătorilor care îşi dezvoltă canalul online", a declarat într-un comunicat Cristi Herghelegiu, country manager PayU în România.
Valoarea medie a operaţiunilor a urcat cu 18%, dar în cazul promoţiilor valoarea tranzacţiilor poate creşte chiar şi cu 100%, potrivit comunicatului.
PayU România face parte din PayU Group, deţinut de Naspers Ltd, un grup media multinaţional, cu operaţiuni în domeniile media, Internet şi eCommerce.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9779605&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe