COMENTARIU Marius Oprea / Aur şi cerneală, la o Unire fără horă

M-am obişnuit ca istoria să fie tratată ca ”fată-n casă”, în ograda politicii. Să fie îmbrăcată în straie frumoase la cîte-o aniversare în familie, mai ales cînd vin musafiri şi-n rest să fie tratată cu aceeaşi amabiltate rece şi neinteresată. Dar, la această aniversare a Unirii, faptul a fost vizibil mai mult decît oricînd. Dacă Revoluţia şi cursul României după aceasta au fost maculate de blestemul uciderii de Crăciun a lui Ceauşescu (de la a cărei naştere se împlinesc pe 26 ianuarie 104 ani), se pare că toate comemorările Unirilor sînt şi ele întinate de huiduielile de neuitat de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1990. Acolo, la îndemnul unui Petre Roman încîntat, era copios şi zgomotos înjurat liderul opoziţiei Corneliu Coposu, preşedintele unui partid al cărui fondator, Iuliu Maniu, chiar înfăptuise Unirea.

Politicienilor nu le-a păsat niciodată, de fapt, de comemorarea unor evenimente istorice importante din istoria românilor. Le-au privit ca pe o povară, sau uneori ca pe o oportunitate. De astă dată, doar ca pe o povară.

Klaus Iohannis s-a trezit dis-de-dimineaţă luni, ca să meargă cu o coroană de flori şi o gardă militară la mormîntul ostaşului necunoscut din Parcul Carol, loc care n-are nimic în comun cu Unirea de la 1859, dar unde merge cînd trebuie totuşi să meargă undeva, cu o coroană de flori. A ţinut, însoţit de Florin Cîţu, dar şi de premierul Nicolae Ciucă, un discurs plat, fără miez, care i-a scos şi mai mult în evidenţă găunoşenia, cînd a spus că ”momentul de la 1859 ne prezintă imaginea unei clase politice vizionare, care şi-a asumat o misiune extrem de dificilă”.

Nici în zilele noastre, misiunea de a guverna România nu este una uşoară. Dar clasa politică şi ”vizionarii” ei lipsesc. Sau stau în casă – cum s-a întîmplat cu liderii USR Cioloş şi Barna şi chiar cu pesedistul Marcel Ciolacu. Toţi aceştia s-au mulţumit cu facebook-ul, pe care au postat mesaje legate de Unire, pe care le-au citit probabil numai neamurile şi supuşii lor, punînd like-uri din obligaţie, să-i vadă ”postacul”. În rest, nimic.

Altceva s-a întîmplat însă la Iaşi, unde George Simion şi-a mobilizat nu numai susţinătorii, ci şi pe ieşenii hotărîţi totuşi să iasă, ca în fiecare an, la Hora Unirii. A fost frumos pînă la capăt, ca la o nuntă zdravănă, unde nu se poate fără bătaia de la sfîrşit. Numai că aici încăierarea a fost înlocuită de conţinutul unei sticle cu cerneală, aruncată de un ins în obrazul liderului AUR. Pe care nu l-am văzut singur, ci însoţit de ”prezidenţiabilul” Călin Georgescu, ”tehocratul” cu miros de Securitate. A fost un scandal inutil, un gest prostesc care se întoarce ca un bumerang împotriva convingerilor celor doi soţi care au pus la cale gestul, pentru că a atras întreaga atenţie asupra unei manifestaţii, care altfel n-ar fi ieşit în evidenţă decît că a ”bifat” încă una din acţiunile cu public, ale neobositului lider AUR.
Simion punctează cît poate şi îşi ridică în sondaje partidul, pe orice cale. Dintr-un motiv simplu, pe care l-a şi exprimat: iese afară din casă şi bate pe la porţile alegătorilor. Mai e ajutat, într-un mod neaşteptat, fie cu sticle de cerneală, fie cu chibiţi de pe margine, care-i comentează incursiunile publice.

Ca să maximizeze şi mai mult profitul capitalizat de George Simion, cu cerneala pe faţă care amintea de scuipatul boierului pe obrazul lui Moş Ion Roată, unii politicieni s-au grăbit să cadă penibil în teoria conspiraţiei, spunînd că gestul a fost pus la cale chiar de susţinători ”neolegioari” ai AUR-ului. O ”flotare logică” mai jenantă decît asta, e greu de găsit. Însăşi ea sporeşte, în sine, prin dezbaterile înfocate de pe facebook, care au depăşit cu mult numărul postărilor despre Unire, avantajele electorale pe care, cu perseverenţă şi din îngheţarea în proiect a adversarilor, George Simion le capitalizează.

Ziua de aniversare a Unirii a arătat, dincolo de toate cele de mai sus, un singur lucru: cît de mici sînt politicienii noştri, în raport cu personalitatea lui Cuza, al cărui nume a fost scos din cărţi şi rostit pînă la ostenire, şi pe 24 ianuarie 2022. Cît de mărunţi sînt în raport chiar cu istoria, care nici nu va avea de ce să se obosească să-i judece, pentru că judecăţile de valoare nu se fac în subsolul paginii.