COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Când nevaccinaţii vor muri şi IQ-ul ţării va creşte

La fel, din moment ce tabăra puterii nu mănâncă pâine şi nu ia salariu minim, Cîţu şi Vâlceanu n-au minţit când au zis că economia merge foarte bine şi că românii simt bunăstarea – singurii români care contează. Cât despre vaccin, acesta înseamnă la propriu pentru ei să poată lua avionul ca să bea o cafea la Viena, aşa cum sincer a spus Florin Cîţu, şi nu protecţia sănătăţii, fiindcă dacă s-ar îmbolnăvi de Covid, nici n-ar alerga după tratament şi nici n-ar sta la coadă la internare. Cum a scris cineva pe Facebook la o postare a premierului în exerciţiu: ştiţi vreun politician care a ajuns la ATI sau a murit de Covid?

Foarte devreme, o parte din populaţie a căpătat instinctiv impresia că, din moment ce primii vaccinaţi sunt şefii şi protejaţii sistemului, înseamnă că vaccinul e ceva care îi priveşte doar pe aceştia, ca multe alte lucruri din societate care ţin de diferenţa de statut social, venituri şi pile. Diferenţele de statut social s-au văzut şi pe urmă, când locuri ca Lehliu, Talpa, Suraia au devenit destinaţii de turism vaccinal pentru nu puţini bucureşteni. De acolo, respectivii scriau relatări ironice sau uluite despre viaţa primitivă a băştinaşilor şi laude la adresa propriului altruism, ca un publicitar ce scria după ce s-a vaccinat: „Poţi alege să fii un om pentru care şi societatea e ceva important, nu doar c*rul tău şi interesele sau spaimele personale”.

Dar când infectările şi decesele au început să crească iarăşi, altruiştii s-au enervat: cum adică, de dragul unor proşti m-am sacrificat cu mască şi vaccin, cu stat în casă şi respectat carantina? Şi iar s-a umplut netul de năduful oamenilor model, scârbiţi a nu ştiu câta oară în ultimii ani că sunt compatrioţi cu unii mai speriaţi şi mai furioşi, mai săraci şi mai puţin educaţi ca ei. „Eu chiar nu mai pot să am empatie şi pentru ăştia” e o replică frecventă, demnă de personajele orăşenilor caritabili din filmul „Întregalde” de Radu Munteanu. Cel mai des se repetă o zicere a unui guru de la tv, cum că pe măsură ce o să moară din nevaccinaţi o să crească şi IQ-ul poporului.

Printre motivele invocate de cei cu IQ nevaccinat, surpriză, a apărut şi următorul: „dacă era aşa important, ar fi făcut obligatoriu vaccinul” – cu varianta „am aşteptat să-l facă mai întâi obligatoriu”. În traducere, asta înseamnă percepţia că dacă vaccinul e opţional, atunci n-are cum să fie o chestiune de viaţă şi de moarte, o urgenţă gen tabletele cu iod distribuite obligatoriu după Cernobîl, ci mai curând ceva de formă ori nesigur, în care statul nu se angajează pe deplin.

Angajarea statului s-ar fi simţit însă imediat dacă ar fi fost mai multe opţiuni de a aduce la oameni vaccinul şi răspunsuri la întrebările despre el, ca să fie de folos celor vârstnici, bolnavi, celor lipsiţi de ajutorul medicului de familie, de posibilităţi sau timp de informare. Poate printr-o reţea de contacte sociale deja existente, cu primari şi administratori care anunţă când vine caravana sau echipa de vaccinare într-un cartier, ori ca în Italia, cu programări făcute prin poştaşii care aduc corespondenţa şi pensia sau prin farmaciştii locali.

Când Firea şi Cercel voiau anul trecut să trimită echipe de testare din casă în casă, ideea le-a plăcut unora dintre cei care altfel nu s-ar fi dus să se testeze. Nu fiindcă era o pomană de la PSD, ci pentru că aşa aveau o dovadă că testarea în masă e ceva aşa de important, de urgent, de vital, încât autorităţile îşi fac timp să vină la ei. Aşa cum a fost în acest an, de pildă, ideea cu campaniile de testare gratuită de cancer de col uterin organizate în cartiere, sectoare, oraşe, comune. Contactul cu nişte oameni vizibili cu care poţi glumi, cu care poţi să capeţi curaj (şi chiar aşa sunt cei mai mulţi din centrele de vaccinare) e altfel decât o convorbire cu o voce de la call-center. Vara, când Iohannis şi Cîţu explicau că a scăzut interesul pentru vaccin fiindcă am oprit pandemia, iar centrele fixe cu personal neplătit se închideau, era timp destul pentru astfel de caravane, aşa cum a fost la ţară cu „Oraşul vaccinează satul”.

Pentru actuala putere însă, faptul că a oferit vaccinurile la liber şi pe alese încă din perioade când în alte ţări erau restricţii de vârstă şi nu se putea opta între mărcile de vaccinuri a fost considerat arhisuficient, iar orice alt efort a părut o pierdere de timp şi de bani de dragul unor recalcitranţi săraci cu duhul. De asta miniştrii n-au luat nicio măsură pentru valul de infectări din toamnă şi de asta refuză şi acum să aplice restricţii. Premierul Cîţu n-a mai dat bani pe promovarea vaccinării, ministra Mihăilă n-a mai dat bani pe medicamente sau oxigen, ministrul Câmpeanu a recunoscut că limita de infectări de 6 la mie pentru trecerea şcolilor în online a fost aleasă la întâmplare, fiindcă nimeni nu se gândea că va fi atinsă. E de fapt primitivismul brutal dintotdeauna al statului în raport cu prostimea: la fel i-a păsat de ea şi înainte de pandemie, la fel îi pasă şi acum.

De asta rivalii politici sunt mult mai interesaţi să se atace pe tema pandemiei decât să colaboreze ca s-o combată. Vlad Voiculescu îl acuză pe Florin Cîţu că în iarnă i-a respins propunerea de vaccinare cu prioritate a bătrânilor şi a celor vulnerabili, dar iese cu documentul abia acum. PNL acuză USR de răzbunare fiindcă i-a pus pe consilierii săi din CGMB să blocheze rectificarea de buget pentru deschiderea completă a spitalului modular Pipera. De la discuţia cu Cioloş, Cîţu iese zicând că şeful USR a venit cu o foaie unde singurele urgenţe erau alegerile în două tururi şi desfiinţarea SIIJ, nu tariful energiei sau pandemia. Dacian Cioloş clama acum câteva zile că „mai mare sacrificiu decât a guverna în această perioadă din punct de vedere politic nu cred că este”, pentru ca acum să le spună senin fanilor de pe Facebook: „Să nu vă închipuiţi că am ajuns noi să formăm un guvern monocolor pentru că nimeni altcineva nu-şi dorea să ocupe scaune de miniştri”.

Pe altruiştii din clasa mijlocie, criza de guvern i-a derutat: nu i-au înţeles pe cei care au declanşat-o şi nu ştiu cum să reacţioneze, tocmai pentru că i-au susţinut în stradă pe Iohannis, PNL şi USR, le-au dat votul în alegeri, şi-au pus speranţe în ei. Şi atunci aleg calea cea mai simplă, adică îşi varsă resentimentul nu pe guvernarea care a avut şi are toate pârghiile puterii, ci pe populaţia nevaccinată, intrând astfel complet în jocul propagandei oficiale aproape fără să-şi dea seama. Aşa cum face acum şi publicitarul de la Suraia: „Niciodată n-am să mă pot uita la fel la lumea de pe stradă. Acum ştiu că 70% din oamenii cu care mă întâlnesc sunt de fapt nişte gică-contra infantili, stupizi, speriaţi, egoişti – şi niciodată n-am să ştiu care-i care. Veşti proaste pentru coeziunea ţesutului social, but I can’t help it anymore”. O fi probabil consolator să îndeşi în aceeaşi oală nişte semeni pe care nu-i cunoşti, cu gândul că o să faci parte dintre viitorii supravieţuitori cu IQ mare.